Versiunea completă
Actualitate

Opozanții lui Putin sunt eliminați pas cu pas: Liderul opoziției ruse, Alexei Navalny, a murit vineri într-o închsioare lângă Cercul Arctic

Serviciul penitenciar al Rusiei a declarat că liderul opoziției Alexei Navalny, încarcerat, a murit într-o închisoare de maximă securitate din nordul îndepărtat al țării, scrie FT.  Navalny, cel mai proeminent opozant al președintelui Vladimir Putin și un critic înverșunat al…

George Toader · 16 februarie 2024 · 1 min de citit

Serviciul penitenciar al Rusiei a declarat că liderul opoziției Alexei Navalny, încarcerat, a murit într-o închisoare de maximă securitate din nordul îndepărtat al țării, scrie FT. 

Navalny, cel mai proeminent opozant al președintelui Vladimir Putin și un critic înverșunat al invaziei sale în Ucraina, s-a îmbolnăvit după o plimbare și “și-a pierdut cunoștința aproape imediat”, a declarat vineri serviciul penitenciar.

Nu a existat nicio confirmare imediată din partea familiei lui Navalny sau a echipei de susținători din exil.

Navalny a fost cel mai înverșunat dușman al lui Vladimir Putin și a făcut campanie împotriva corupției, organizând proteste majore împotriva Kremlinului.

El a fost arestat în 2021, după ce s-a întors la Moscova din Germania, unde se recuperase după episodul de otrăvire pe care l-a pus pe seama Kremlinului.

De atunci, a fost condamnat la trei pedepse cu închisoarea, în cea mai recentă fiind acuzat de extremism, și a fost nevoit să stea luni întregi la izolare după ce a fost acuzat de infracțiuni minore.

Ce mai trebuie să citeşti