Opinie Iuliana Stan, Human Synergistics: Viciul și virtutea încrederii

Cum sunt oamenii care au încredere implicită în alți oameni și cum sunt cei a căror încredere trebuie câștigată? Care sunt diferențele dintre cele două categorii? Care sunt riscurile sau pierderile pentru fiecare dintre cele două poziționări? Care dintre cele două atitudini livrează performanță și care este mecanismul prin care aceasta se produce?

Performanța în organizații este în strânsă legătură cu motivația, iar principalele surse de alimentare a motivației sunt semnificația a ceea ce fac și sentimentul oamenilor de încredere în sine și în cei din jur. Dacă semnificația ține de conținutul a ceea ce este de făcut, încrederea ține de conexiunile umane care se creează într-o organizație. Astfel, un mediu în care încrederea în oameni este implicită este un mediu liber, tonic, de învățare și de asumare, pe când un mediu în care oamenii au de câștigat încrederea altor oameni este un mediu rigid, stresant, dominat de frică. Omul a cărui încredere trebuie câștigată este un om dezamăgit sau nemulțumit de lume din principiu și care translatează toate nemulțumirile personale asupra celor din jur. Omul care dă încredere celor din jur caută ce este mai bun în fiecare om și știe că acolo este baza pe care încrederea se poate construi. Încrederea este despre reciprocitate, pe când lipsa de încredere este unilaterală.

Încrederea scoate ce este mai bun din oameni, lipsa de încredere scoate ce este mai rău sau, în cel mai fericit caz, scoate un bun minimal și securizator. Încrederea în oameni îmi deschide perspective noi, pot ajunge să descopăr calități, talente, vocații sau abordări noi, pe când lipsa de încredere mă ține doar în propria perspectivă. A avea încredere în oameni ține de curaj, pe când a aștepta ca oamenii să îți câștige încrederea ține de frică. Curajul inspiră, iar frica blochează, curajul este despre împreună cu ceilalți, pe când frica este doar despre mine.

Mediul creat de oamenii a căror încredere vor să le fie câștigată este unul antiseptic în care oamenii sunt greșiți, răi sau anormali dacă nu se comportă conform scenariului. Mai devreme sau mai târziu nu va mai fi nimeni dornic să le câștige încrederea și rămân destul de izolați. Mediul creat de cei care au încredere în oameni este unul firesc, de colaborare, de descoperire, de creștere. Încrederea dată este un credit cu șansă mai mare să fie onorat, pe când lipsa de încredere este o intruziune cu șanse mari să fie plătită înapoi în același fel. Șansa să fiu dezamăgită de cineva căruia nu îi acord încredere este mult mai mare decât șansa să fiu dezamăgită de cineva căruia îi acord încredere. Mecanismul dezamăgirii este destul de simplu: având încredere, chiar și în cazul unui insucces, știu cum pot evalua corect situația data viitoare, dar neavând încredere îmi alimentez convingerea că nu pot avea încredere în lume și voi rămâne în același mecanism cu predictibilitate mare ce-i drept, dar extrem de toxic.

Mesajul pozitiv pentru toată lumea în legătură cu încrederea este că aceasta este o convingere dobândită și nu înnăscută, deci poate fi schimbată. Măcar din curiozitate putem testa dacă ne dezamăgesc mai mult oamenii în care avem încre-dere sau cei în care nu avem încredere din capul locului. Fiind dobândită, înseamnă că nevoia de încredere există în fiecare dintre noi, doar că la un moment dat am făcut alegerea de a o da  sau de a o lua. Pentru că atunci când nu dau încredere cuiva, practic, ceea ce fac este că iau din încrederea lui ca să îl forțez să și-o ia înapoi. Este un joc ușor nedrept și inegal pentru că se mizează doar pe resursele și bunurile celuilalt. Egalitatea apare atunci când, pentru a primi resursele celuilalt (disponibilitatea, competența, responsabilitatea, implicarea sunt posibile exemple de resurse), eu pun pe masă încrederea că el știe cum să le folosească optim.

IULIANA STAN (OD & leadership consultant și director general al Human Synergistics România)