Opinie Dorin Oancea: Cât valorează un om? 0,9182 dolari sau cinci miliarde de dolari?

Așadar, Financial Times a descoperit că părticelele de informație care compun existența unui ins modern, conectat, dependent de smartphone și de rețele sociale, sunt vândute de de companiile care le adună cu prețuri ce încep de la 0,0005 dolari. Articolele, interesante, trimiteau la calculatorul de care pomeneam mai sus, în baza căruia am descoperit că valorez mai puțin de un dolar, mai precis 0,9182 dolari. Am pornit de la 0,007 dolari, prețul vârstei, genului, codului poștal, etniei și nivelului de educație. Nu am fost punctat pentru că nu sunt milionar, din cauza slujbei, din cauza faptului că nu sunt logodit, recent căsătorit, recent divorțat, că nu aștept un copil, că nu sunt părintele unui nou-născut. Eram deprimat, valoram în continuare nici cât inelușul de care tragi ca să desfaci cutia de suc sau de bere.

M-au salvat alergia, astmul (care aproape mi-a trecut de când am abandonat fumatul – asta e, am trișat un pic!) și greutatea (slujba sedentară!), care m-au mai ridicat pe la 0,786 dolari. Faptul că am o casă mi-a mai adus ceva milicenți, dar am fost penalizat la numărul de băi, de dormitoare și pentru lipsa unui șemineu. La fel de demoralizatoare au fost și faptul că nu dețin avion, barcă și că nu prea merg la sală; pasiunile și siturile pe care le frecventez – financiare, de știri, educație, filme, politică, gaming – m-au mai ridicat un pic și mi-au stabilit prețul final, de 0,9182 cenți. Înțeleg că pentru industrie valoarea este destul de mare și că în cazul în care cineva cumpără între 50.000 și 100.000 de inși ca mine, astmatici, dar lipsiți de șemineu și barcă, poate primi un discount consistent.

Lăsând gluma la o parte, nu vi se pare cam trist să fii redus la un nivel de consumator amorf, să fii prețuit pentru că ai o casă cu trei dormitoare sau pentru că ai niște kilograme în plus, într-un sistem de valori global și imbecil, care adună speranțe, vise, posesiuni, drame, coduri poștale și nou-născuți?

Voi trece acum la extrema cealalată a sistemelor de valori. Scriam în 2007 depre un ins numit Jeffrey Lee care refuză cinci miliarde de dolari. Lee trăiește în Australia, este unicul supraviețuitor al tribului Djok și custodele zăcământului de uraniu Koongarra. Gigantul energetic francez Areva s-a declarat interesat de cele 14.000 de tone de uraniu care reprezintă moștenirea lui Jeffrey și care l-ar transforma în al doilea bogătaș al Australiei. Dar Lee, nu și nu! Pentru Lee mormintele străbunilor și locurile sale sfinte sunt mai importante decât mașinile, casele, diamantele sau avioanele. Pe terenul lui Lee s-au adăpostit animale fantastice, șarpele-curcubeu și șopârla uriașă cu limba albastră, care nu trebuie cu niciun chip deranjate. Iar recent îndârjirea lui Lee a determinat guvernul australian să transforme perimetrul în zonă protejată, parte a parcului național Kakadu. Așa cum a dorit Lee. Întrebam în 2007 și întreb și acum: ce ați fi făcut dacă ați fi fost în locul lui Lee? Cum ar fi un Lee român? Cam ce mesaje ar primi „badea„ Lee, cum i s-ar propune afaceri fabuloase, cum i s-ar cere ajutorul, cum s-ar oferi unii și alții să-i administreze moștenirea, să-i pună borduri, să-i întindă covoare roșii, să-i facă masaj relaxant sau să vâneze în locul lui.

România are de făcut niște alegeri cumva asemănătoare în perioada următoare și mă întreb dacă vom fi în stare să găsim un Lee care să dezmeticească pe cine trebuie.

Ilustrez cu un tablou vândut recent cu 2,2 milioane de dolari; se numește „Chishusei Sekishogun„ și a fost pictat de Kazuo Shiraga. Dacă e să mă întrebați, e o mâzgăleală sinistră, pictată de japonez cu capul în jos, atârnat de picioare cu o frânghie, pe care un fraier a dat banii pentru că i s-a spus nu că este o operă de artă, ci o investiție într-o operă de artă. O nuanță a unui alt sistem de valori.