Actualitate

Opinie Dan Pascariu: De ce am acceptat să fiu administrator la Tarom?

În februarie 1994, când am fost schimbat din funcția de președinte al Băncii Române de Comerț Exterior (BRCE), mi-am spus că nu voi mai accepta niciodată o poziție la stat. Schimbarea mea din funcție era de așteptat, atâta timp cât refuzam să administrez banca la fel ca pe o agenție guvernamentală. Din păcate, ceea ce a urmat mi-a dat dreptate. După trei ani, BRCE, devenită între timp BANCOREX, ș…

Razvan Muresan · 18 octombrie 2012 · 2 min de citit

Optsprezece ani mai târziu, statul a rămas același prost administrator, preluând anual pierderi de miliarde de euro ale companiilor la care este acționar integral sau majoritar, în condițiile în care calitatea de membru în consiliile de administrație la astfel de companii este considerată o sinecura de către politicieni sau înalți funcționari publici, care-și numesc rudele sau apropiații în astfel de poziții.

Astfel că, nu este de mirare că FMI a condiționat continuarea sprijinului financiar acordat României de stoparea hemoragiei, prin numirea de manageri privați la companiile cu probleme. De fapt, ceea ce-i interesează pe oficialii FMI este ca acele companii de stat să fie administrate după aceleași reguli de guvernanță corporativă ca și companiile private.

Conceptul de guvernanță corporativă nu este foarte nou, dar a căpătat o relevanță deosebită, mai ales în urma scandalurilor de răsunet provocate de prăbușirea unor mari corporații: Polly Peck, BCCI și imperiul media al lui Robert Maxwell în Marea Britanie, Enron, Tyco și WorldCom în SUA. Prăbușirea acelor companii, soldate cu pierderi de zeci de miliarde de dolari pentru acționari, angajați, clienți și, nu în ultimul rând, stat, a determinat autoritățile din cele două țări să revizuiască conceptul de guvernanță corporativă și să recomande, iar în unele cazuri chiar să impună, reguli uniforme de administrare a companiilor.

Astfel, în Marea Britanie, principiile de guvernanță corporativă enunțate în Rapoartele Cadbury (1992), Greenbury (1995) și Hampel (1998) au fost consolidate în Codul Combinat de Guvernanță Corporatistă din 2003 și revizuite în 2010. În SUA, legea Sarbanes-Oxley (SOX) din 2001 a stabilit noi standarde de administrare pentru toate companiile publice (cotate la o bursă). Ca răspuns la percepția că este nevoie de o legislație mai strictă în materie de guvernanță, legi de tipul SOX au fost adoptate ulterior în Africa de Sud, Australia, Franța, Germania, India, Italia, Japonia și Turcia.

Mai multe pe zf.ro

Ce mai trebuie să citeşti