Operațiunea „Demetra”: Peste 80 de tone de legume și fructe, confiscate
Peste 80 de tone de legume și fructe, între care 23 de tone de ceapă uscată din Polonia și 200 de kilograme de usturoi din China, au fost confiscate în cadrul acțiunii „Demetra”, prin care se verifică circuitele de comercializare a legumelor și fructelor.
Potrivit unui comunicat transmis, duminică, de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, începând de joi au avut loc mai multe controale la nivel național pentru depistarea reziduurilor de pesticide din legumele și fructele provenite atât din comerțul intracomunitar, cât și din import.
Acțiunea este parte a operațiunii de control „Demetra”, aflată sub coordonarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Inspectorii sanitari-veterinari au verificat toate mijloacele de transport sigilate de către inspectorii ANAF.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026