One United Properties ia un credit de 78 mil. euro pentru finanțarea proiectului One Cotroceni Park dezvoltat pe locul fostei platforme Ventilatorul din Capitală
One United Properties, unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari de proiecte rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din Capitală, anunță încheierea unui acord de finanțare a proiectului One Cotroceni Park, componenta office, de până la 78 de milioane de euro.
One United Properties, unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari de proiecte rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din Capitală, anunță încheierea unui acord de finanțare a proiectului One Cotroceni Park, componenta office, de până la 78 de milioane de euro.
Băncile finanțatoare sunt Banca Comerciala Română, BRD Group Société Générale și Erste Bank, iar scadența împrumuturilor este de 7 ani, potrivit datelor transmise de reprezentanții companiei într-un comunicat.
Din totalul finanțării, suma de 40 mil. euro va merge către proiectul One Cotroceni Park Office și aproximativ 28 mil. euro către One Cotroceni Park Office Faza 2 S.A, la care se adaugă o facilitate de TVA de 9 milioane de euro.
Dezvoltat pe un teren de 5,8 hectare, pe locul fostei platforme Ventilatorul, One Cotroceni Park este unul dintre cele mai ample proiecte de regenerare urbană din București, conceput într-o abordare holistică de tipul Live / Work / Play.
Proiectul cu funcțiune mixtă include o componentă office cu două clădiri mari de birouri de clasă A cu aproximativ 75.000 mp suprafață închiriabilă, una rezidențială cu peste 850 de locuințe și una comercială, care va oferi viitorilor chiriași și rezidenți acces la numeroase facilități, precum operatori de food (cantină, cafenele, wine-bar, bistro, restaurante), fitness și diverse servicii (farmacie, curățătorie, bancă), piste de alergare în aer liber, înot și ciclism.
Componenta office deține certificare LEED Platinum, ce atestă funcționarea durabilă și impactul minim asupra mediului, și este în curs de certificare WELL Health and Safety, cea mai ruguroasă certificare pentru bunăstarea ocupanților săi și asigurarea celor mai bune condiții la locul de muncă.
One United Properties (simbol bursier ONE) a intrat la tranzacționare la Bursa de Valori București în data de 12 iulie 2021. Listarea a venit după încheierea unei oferte publice inițiale de vânzare acțiuni pentru majorarea de capital social, prin intermediul căreia compania a atras 260 milioane de lei. Oferta publică primară de acțiuni în vederea listării acțiunilor cu simbolul bursier ONE pe piața principală s-a derulat în perioada 22 iunie-2 iulie, prețul final de ofertă fiind stabilit la 2 lei pe acțiune, iar capitalizarea anticipată a companiei fiind de 2,86 mld. lei.
Compania a devenit astfel a treia cea mai mare companie antreprenorială românească listata la Bursa de Valori București intrată în top 10 companii listate după capitalizarea bursieră.
One United Properties a fost fondată de Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, care în prezent dețin 75% din acționariatul companiei și sunt singurii membri executivi ai Consiliului de Administrație, restul celorlalți cinci membri fiind neexecutivi.
-
A murit interlopul Viorel Oarză, găsit împuşcat într-o pădure de lângă IaşiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, după reuniunea ECOFIN: România nu poate alege între consolidare şi creştere. Avem nevoie de amândouă. Trebuie să reducem cheltuielile ineficiente şi să organizăm mai bine marile servicii publice, dar trebuie în acelaşi timp să protejăm investiţiile, infrastructura, apărarea, energia şi conectarea economică a ţăriiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ce spune Iulian Stanciu, investitor, despre dialogul dintre mediul de business şi cel al administraţiei de stat: „Avem nevoie de un dialog între nişte lumi care nu se întâlnesc în fiecare zi. Putem să identificăm probleme, oportunităţi, ne putem gândi împreună la soluţii”Actualitate · 19 septembrie 2026