OMV ar putea vinde activele din mai multe țări est-europene, dar va rămâne în România
Grupul austriac OMV analizează vânzarea rafinăriilor și benzinăriilor din mai multe state din Europa de Est, precum Cehia, Ungaria sau Bulgaria, parte a planului de a obține fonduri de un miliard de euro, însă va rămâne pe piața din România, potrivit postului ceh de televiziune CT 24.
OMV va rămâne “în mod cert” în Austria, Germania, România și Turcia, dar analizează vânzarea activelor din Cehia, Slovacia, Bulgaria, Ungaria, Bosnia-Herțegovina și Italia. Informațiile au la bază strategia grupului OMV, dar și declarații ale directorului general al OMV, Gerhard Roiss. Fondurile obținute de OMV ar urma să fie folosite pentru investiții în domeniul gazelor naturale, considerat mai profitabil decât rafinăriile și benzinăriile. Valoarea rețelei de benzinării a OMV în Cehia este estimată la 4 miliarde de coroane (160,6 milioane de euro). OMV a prezentat în septembrie elemente din noua strategie a grupului până în 2021. Obiectivele grupului sunt renunțartea la active de un miliard de euro din partea de rafinare și marketing și concentrarea pe producția de hidrocarburi și energie electrică.
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Un președinte sărac. Președintele Nicușor Dan, executat silit de Primăria Predeal pentru neplata impozitelor localeActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Încep schimbările de top management la Flanco, retailer elecroIT cumpărat de grecii de la PPC? A doua mutare în nici o lunăActualitate · 9 noiembrie 2026