Omul de afaceri Dan Adamescu este audiat la DNA, în dosarul judecătorilor arestați pentru corupție
Procurorii DNA au făcut miercuri percheziții la locuința omului de afaceri Dan Adamescu și la firmele deținute de acesta, în dosarul în care patru judecători sunt acuzați că ar fi luat mită pentru intervenții în dosare de insolvență, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare. Joi dimineață, Adamescu a fost adus pentru audieri la sediu DNA.
Direcția Națională Anticorupție (DNA) a arătat, într-un comunicat de presă, că miercuri au fost făcute percheziții la nouă sedii ale unor societăți comerciale, precum și la domiciliul unei persoane fizice, toate situate în București, în dosarul în care au fost arestați patru judecători de la Tribunalul București.
DNA a precizat că în această cauză se efectuează urmărirea penală și față de alte persoane, pe lângă cei patru judecători.
Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că perchezițiile au fost făcute la locuința omului de afaceri Dan Adamescu și la firmele deținute de acesta, existând suspiciunea că acesta ar fi dat mită judecătorilor suspectați de corupție de la Tribunalul București, pentru a obține soluții favorabile în dosare.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Ursula von der Leyen: România se află în prima linie a securității europeneActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Nou tratament experimental pentru atacul de cord. Cum ar putea fi „retrezite” celulele deteriorateActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Acțiunile Nvidia au scăzut cu peste 7,5% în primele minute de tranzacționare de luni pe Wall Street, ștergând peste 300 de miliarde de dolari din capitalizarea bursieră a gigantului americanActualitate · 9 noiembrie 2026