OMS avertizează că foametea va afecta o generație întreagă de palestinieni
Organizația Mondială a Sănătății avertizează că foametea va afecta o generație întreagă de palestinieni. Experții se referă la copiii din Gaza care, în prezent, se confruntă cu foametea și cu numeroase boli provocate de lipsa alimentelor.
OMS avertizează asupra efectului devastator al foametei asupra unei generații de palestinieni. Nivelul de malnutriție este în creștere în Gaza, iar foametea ar putea avea efecte de durată asupra „unei întregi generații”, a spus reprezentantul Organizației Mondiale a Sănătății pentru Teritoriile Palestiniene Ocupate, Rik Peeperkorn, potrivit Al Jazeera.
El a declarat că a văzut copii în clinici care păreau cu mulți ani mai tineri decât vârsta lor din cauza malnutriției.
„Fără suficiente alimente nutritive, apă curată și acces la asistență medicală, o întreagă generație va fi afectată permanent”, a explicat Peeperkorn într-un briefing de presă.
Specialistul a vorbit despre sănătatea precară, retardul de creștere și afectarea dezvoltării cognitive.
Israelul a impus o blocadă severă în Gaza unde nu au mai intrat alimente de peste două luni. Israelienii susțin că este o tactică prin care se încearcă forțarea Hamas să elibereze toți ostaticii.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026