Oficial iranian: „Prezența Statelor Unite în Golful Persic este o țintă, nu o amenințare”
Administrația de la Teheran obișnuia să considere prezența militară a Statelor Unite în Golful Persic o amenințare, dar acum o consideră o țintă, a transmis amiralul Hajizadeh, conducătorul diviziei aerospațiale a Gardienilor Revoluției, conform Reuters.
În contextul amplificării tensiunilor între SUA și Iran, și citând amenințări neprecizate venite dinspre Teheran, prezența militară americană în Orientul Mijlociu a fost întărită, inclusiv prin trimiterea în zonă a mai multor bombardiere strategice B-52 și a grupului naval al portavionului USS Abraham Lincoln.
„Un portavion cu aproximativ 40-50 aeronave și 6.000 de militari reprezenta o amenințare serioasă în trecut, dar acum îi considerăm o țință. Amenințările s-au transformat în oportunități”, a transmis amiralul Hajizadeh.
„Dacă americanii fac vreo mișcare, îi vom lovi”, a adăugat amiralul.
Administrația islamistă de la Teheran a refuzat, vineri, orice dialog cu Statele Unite, iar un cleric iranian a amenințat că portavion american ar putea fi atacat, în contextul amplificării tensiunilor bilaterale.
În contextul tensiunilor generate de sancțiunile impuse de SUA după retragerea din Acordul atomic iranian, președintele SUA, Donald Trump, s-a arătat deschis negocierilor cu regimul de la Teheran. “Ceea ce aș vrea să văd din partea Iranului ar fi să mă sune”, a declarat liderul de la Casa Albă.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026