Oficial Huawei avertizează: Sancțiunile impuse companiei de către SUA „creează un precedent periculos” care va afecta miliarde de utilizatori
Directorul juridic al Huawei, Song Liuping, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că sancțiunile impuse companiei de către Washington „creează un precedent periculos” care va afecta miliarde de utilizatori, potrivit BBC.
De asemenea, oficialul a adăugat că sancțiunile vor „afecta direct” companiile americane și zeci de mii de locuri de muncă din Statele Unite.
Declarațiile acestuia vin în contextul în care autoritățile de la Washington au inclus Huawei pe lista companiilor care nu pot semna contracte cu firmele din Statele Unite fără o aprobare specială, măsură care a dus la amplificarea războiului comercial dintre SUA și China. Decizia Administrației Trump a fost luată din motive de securitate națională, în condițiile în care compania este acuzată că produsele sale ar prezenta riscuri de securitate și ar fi utilizate inclusiv pentru spionaj în favoarea Beijingului.
Huawei a respins în repetate rânduri acuzațiile potrivit cărora produsele sale prezintă riscuri de securitate și a negat orice legătură cu Guvernul chinez.
„Politicienii din Statele Unite folosesc puterea unei națiuni întregi pentru a lupta cu o companie privată”, a declarat Song Liuping în cadrul aceleiași conferințe de presă. El a adăugat că decizia Washingtonului de a include Huawei pe această listă va avea efecte puternice. „Această decizie riscă să ne afecteze clienții din peste 170 de țări, dat fiind că trei miliarde de consumatori folosesc produsele și serviciile Huawei la nivel mondial”, a spus acesta.
-
Real Estate. De ce locuințele continuă să se scumpească, deși tranzacțiile sunt în scădere?Imobiliare · 10 noiembrie 2026
-
Adrian Nica, Președintele ANAF: Începând cu 1 ianuarie 2027, în evaluarea colegilor noștri va conta și calitatea actului de control, unde o evaluare necorespunzătoare va atrage diminuarea salariului cu 10%. În ceea ce privește încasările, ni s-a stabilit o țintă prin bugetul pe 2026 și vom încasa cel puțin suma prevăzutăActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Cât costă produsele de bază în magazinele online ale marilor retaileri? Diferențele de preț ajung până la 45% pentru același articol, aceeași marcă, același gramajActualitate · 10 noiembrie 2026