Observatori OSCE, ținta unor focuri de armă în estul Ucrainei
Observatori ai OSCE, care monitorizează aplicarea armistițiului în estul Ucrainei, au fost ținta unor focuri de armă trase de bărbați în uniforme, a anunțat joi Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa.
Incidentul s-a produs miercuri într-o zonă aflată sub controlul armatei ucrainene, la 15 kilometri vest de Donețk, bastion al separatiștilor proruși, și nu s-a soldat cu victime.
Un armistițiu fragil a fost instaurat în estul Ucrainei în urma semnării acordurilor de la Minsk, la începutul lunii septembrie, între Kiev și separatiștii proruși, cu participarea Rusiei și a OSCE. Acordurile au permis la început oprirea luptelor în majoritatea zonelor aflate pe linia de conflict.
Armistițiul este însă din ce în ce mai puțin respectat, în condițiile în care niciunul dintre punctele prevăzute în acordurile de la Minsk, în special cu privire la controlul asupra frontierei sau retragerea combatanților din linia de contact, nu a fost pus în aplicare.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026