O strategie a descreșterii este inacceptabilă
Într-un nou raport, lansat la Bruxelles în dimineața zilei de 5 decembrie 2012, Clubul de la Roma trage semnalul de alarmă. Planeta e în pericol, avertizează autorii raportului, Anders Wijkman, copreședinte al Clubului de la Roma, și Johan Rockström, profesor la Universitatea din Stockholm.
Raportul, intitulat “Falimentarea naturii”, este menit să contribuie la stimularea dezbaterilor privind reconsiderarea modului de utilizare a resurselor într-un moment în care riscuri majore amenință bunăstarea și prosperitatea. Ar fi catastrofal să fie lăsată întâmplarea să ne decidă viitorul. Dacă însă “provocările din prezent nu pot fi depășite prin simpla ajustare a sistemului economic actual”, cum poate fi rezolvată problema? În niciun caz dând curs opțiunilor de descreștere economică. Și nici prin susținerea unei creșteri economice ecologice. Soluția, conchid autorii raportului, nu poate fi decât reconsiderarea din temelii a modelelor financiare, fiscale și economice, în vederea consolidării rezistenței planetei.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026