O poveste întunecată din nordul îndepărtat

Lansată în urmă cu un an de televiziunea islandeză și relansată în martie anul acesta de Netflix, miniseria „The Valhalla Murders” (Crimele din Valhalla) poate fi, cu siguranță, pe placul iubitorilor genului thriller/polițist. Deși când am început să urmăresc „Crimele din Valhalla” distribuția îmi era total necunoscută, fiind vorba exclusiv de actori islandezi, iar nota de pe IMDB – 6,3 – neconvingătoare (între timp, la trei săptămâni de la lansare, a urcat peste 7), am hotărât să-i dau o șansă, deoarece mă convinsesem deja, în trecut, că nordicii pot face filme sau seriale foarte bune. „Crimele din Valhalla” prezintă investigația desfășurată în jurul unei serii de omoruri săvârșite în capitala Islandei, Reykjavik, și în împrejurimile acesteia, despre care secția centrală de poliție își va da rapid seama că sunt comise de același autor, descoperind, mai târziu, că victimele își intersectaseră, în urmă cu mulți ani, destinele, fiind implicate în niște fapte îngrozitoare petrecute în cadrul unui internat de băieți, numit Valhalla, lucru care le adusese acest sfârșit tragic. Fiind vorba de o mini-serie, cu opt episoade de aproape o oră fiecare, și de nu un film de 90-120 de minute, a fost automat necesară crearea mai multor fire narative, așa că, în paralel cu acțiunea principală, care ține de investigațiile poliției, se conturează, adiacent, viețile personajelor și conflictele interioare și interpersonale ale acestora. 
Primele secvențe din episodul-pilot dau impresia unui serial cu buget redus – probabil așa a și fost – acțiunea se petrece în mare parte în secția de poliție și în alte câteva locuri, nu au fost folosite efecte speciale, iar figurația a fost necesară în puține scene. Nu ai însă timp să te concentrezi prea mult pe acest aspect, deoarece se trece destul de rapid la intriga serialului: prima crimă. Pe măsură ce se înaintează în poveste – din ce în ce mai complexă – secrete întunecate din trecutul personajelor încep să iasă la suprafață, făcând ca fiecare episod să devină tot mai palpitant. Spre final, acțiunea ia o întorsătură total neașteptată, dând la iveală corupția, abuzurile și lanțul de minciuni țesut în jurul autorităților, a celor care trebuia să lupte, de fapt, pentru siguranța și binele oamenilor, deznodământul trimițându-mă cu gândul la un film foarte bun, cu o temă asemănătoare: „Spotlight”.
Ce m-a frapat în acest serial islandez a fost lipsa culorilor vii, puternice. Și nu este singura producție scandinavă în care remarc acest lucru. Nu știu dacă este din pricina peisajelor cenușii, lipsite de vegetație, alcătuite în mare parte din drumuri pustii și stânci înzăpezite, a ținutelor personajelor, mai tot timpul în tonuri închise, neutre, sau a lipsei de carismă a acestora, cert este că „răceala nordică” se resimte dincolo de ecran. Deși nu consider că limba este neapărat un impediment, ce mi s-a părut totuși dificil a fost să țin minte numele personajelor – fiind vorba despre nume sau porecle care semănau între ele și cu care nu suntem obișnuiți, asocierea cu acestea este destul de dificilă. Aș mai adăuga că, spre deosebire de filmele sau serialele americane, se pare că nordicii pun prea puțin accentul pe sex appealul personajelor și pe înfățișarea acestora, concentrându-se mai degrabă pe detaliile care construiesc complexitatea poveștii.

Crimele din Valhalla
Producție: Netflix  
Regie: Thordur Palsson
Distribuție: Nína Dögg Filippusdóttir, Björn Thors, Bergur Ebbi