O nouă taxă pentru șoferi după ce a abia scăpaseră de timbrul de mediu
După eliminarea timbrului de mediu de la 1 februarie 2017, ministrul Mediului, Daniel Constantin, a anunțat că se gândește la un mod de taxare suplimentară a șoferilor.
Ministrul Mediului, Daniel Constantin, a anunțat că se gândește să introducă o nouă taxă pentru șoferi. Acesta susține că măsura face parte dintr-un plan de modernizare prin care să existe tot mai puține mașini poluante pe străzile din România.
“[..] Eu împreună cu alte instituții ale statului ne gândim, în momentul de față, la un sistem modern, astfel încât să nu venim cu taxare suplimentară pe cetățean, dar în același timp să ne asigurăm că avem autoturisme din ce în ce mai puțin poluante care să fie pe străzile noastre, mai ales în zonele unde avem aglomerări urbane. O să prezentăm, probabil săptămâna viitoare, un sistem modern, european, pe care l-am gândit, astfel încât să fie toată lumea mulțumită și să ne atingem obiectivele de mediu”, a declarat ministrul Mediului.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026