O nouă lovitură pentru Darius Vâlcov, a fost dat în judecată de o primărie
Primăria Slatina l-a dat în judecată pe fostul edil, Darius Vâlcov, pentru recuperea unui prejudiciu de peste 1,6 milioane de euro, constatat de Curtea de Conturi într-un raport din 2015 și rămas definitiv prin decizia Curții de Apel Craiova, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În instanță, alături de fostul primar Darius Vâlcov, au mai fost chemați și 20 de foști consilieri locali din Slatina, șeful Serviciului Juridic, Mihaela Otincelescu, precum și secretarul Primăriei Slatina.
Dosarul deschis de Primăria Slatina împotriva lui Darius Vâlcov și a consilierilor locali a fost înregistrat în luna mai la Tribunalul Olt și vizează fapte din perioada în care Vâlcov era primar al orașului Slatina.
Actualul primar al Slatinei, Emil Moț, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, că procesul a fost inițiat de Compartimentul Juridic din cadrul instituției pe care o conduce, pentru recuperarea unui prejudiciu constatat de Curtea de Conturi în urma unui control din 2015.
Edilul a precizat că procesul a fost deschis tocmai anul acesta pentru că până acum Primăria Slatina s-a judecat cu Curtea de Conturi.
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026