O nouă autostradă în România. Când va fi lansată licitația
Guvernul a aprobat joi Autostrada Litoralului, respectiv Alternativa Techirghiol. CNAIR urmează să lanseze în licitație, în cel mai scurt timp, contractul. „O veste bună pentru litoralul românesc! Guvernul a aprobat astăzi indicatorii tehnico-economici necesari construcției Alternativei Techirghiol! Valoarea totală a…
Guvernul a aprobat joi Autostrada Litoralului, respectiv Alternativa Techirghiol. CNAIR urmează să lanseze în licitație, în cel mai scurt timp, contractul.
„O veste bună pentru litoralul românesc! Guvernul a aprobat astăzi indicatorii tehnico-economici necesari construcției Alternativei Techirghiol! Valoarea totală a investiției ( inclusiv TVA) este de 5,74 miliarde de lei, sumă asigurată prin Programul Transport 2021 -2027”, anunță Sorin Grindeanu.
Obiectivul cu o lungime de 30,59 km (pentru care a fost obținut deja Acordul de Mediu) va fi construit la profil de autostradă și va asigura conexiunea între Centura Constanța (A4) și sudul litoralului românesc.
CNAIR urmează să lanseze în licitație, în cel mai scurt timp, contractul pentru construcția Alternativei Techirghiol (care va avea alocată o perioadă de maxim de 36 de luni).
Pe traseul noii autostrăzi care va oferi o alternativă modernă la DN 39 (drum extrem de aglomerat în perioada sezonului estival) vor fi construite inclusiv 31 poduri/pasaje/viaducte, 6 parcări, un centru de întreținere și coordonare și un punct de sprijin.
Proiectul prevede și plantarea a 85 de hectare de perdele forestiere.
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Un președinte sărac. Președintele Nicușor Dan, executat silit de Primăria Predeal pentru neplata impozitelor localeActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Încep schimbările de top management la Flanco, retailer elecroIT cumpărat de grecii de la PPC? A doua mutare în nici o lunăActualitate · 9 noiembrie 2026