O fermă de prepelițe din Vâlcea speră la vânzări de peste 1 mil. euro în 2018
O fermă de prepelițe din satul Băbeni, județul Vâlcea, care operează sub compania Dilumir Consulting, a vândut anul trecut ouă și preparate din carne de prepeliță de circa 3,8 mil. lei (830.000 de euro), în Lidl, Mega Image și, prin distribuție proprie, în mai multe magazine din București.
„Anul acesta vom crește cu siguranță pentru că suntem în negocieri cu Carrefour, unde urmează să ne listăm cu brandul propriu începând cu luna aprilie“, a declarat pentru ZF Lucian Stancu, directorul general al Dilumir Consulting.
Ferma de prepelițe din Vâlcea deține un efectiv de circa 100.000 de păsări, care produc lunar 1,5 milioane de ouă. Compania deține propriul abator, o unitate de procesare și o flotă auto formată din șase mașini.
Ce mai trebuie să citeşti
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026