O fantomă umblă prin Europa: deflația

Cum inflația eurozonei este departe de a depăși ținta (tocmai a atins un minim de 0,7% în octombrie, față de ținta de cel mult 2%), e clar că declarația lui Asmussen a fost făcută nu pentru a potoli temerile cuiva de inflație, ci pentru a putea vorbi despre deflație fără să pară că ea e în centrul atenției. “Nu suntem la capătul resurselor noastre de politică monetară”, a afirmat Asmussen, referindu-se inclusiv la un instrument despre care admite că ar trebui folosit cu cea mai mare prudență: așa-numita rată negativă la depozite, adică taxarea băncilor pentru depozitele pe termen foarte scurt (rata la depozite este deja în prezent aproape de zero).

Exact așa cum au fost, succesiv, ieșirea Greciei din zona euro, probabilitatea ca Germania să accepte împărțirea poverii datoriei cu restul zonei, probabilitatea ca BCE condusă de Trichet sau de Draghi să imite politica Fed de relaxare monetară cantitativă, problema șomajului din țările periferice ale zonei euro sau problema excedentului comercial al Germaniei, deflația a devenit acum tema la modă în discuțiile legate de viitorul zonei euro și în predicțiile pesimiste care influențează piețele financiare.

Mai nou, în discuție a intervenit și OECD, care a cerut BCE să abordeze posibilitatea de a cumpăra active, adică a recurge la tiparniță fără limite după modelul Fed, spre a stimula redresarea economică și a evita căderea într-o spirală deflaționistă prelungită de tip nipon. Vitor Constancio, vicepreședinte ale BCE, a admis că problema unui program de cumpărare de active după modelul Fed a fost discutată în consiliul băncii, “dar numai la nivel de posibilitate”.