O companie low-cost vinde bilete de avion către Statele Unite cu 99 de dolari
Wow Air, compania islandeză low-cost, vinde bilete cu plecare din Londra către Statele Unite la prețul de 99 de dolari. Această ofertă face parte din "planul de a schimba zborurile transoceanice low-cost", după cum declară compania.
Zborurile transoceanice vor fi operate cu avioane Airbus A321 Extended Range, iar segmentul Marea Britanie cu avioane Airbus A320.
Avionul va face o escală în Islanda, însă nu la Reykjavik, ci la un aeroport secundar, aflat la 50 de kilometri de capitala statului nordic. Prețul de 99 de dolari nu include niciun fel de bagaj, transportul acestora fiind achitat separat.
Wow Air, care până acum a operat doar în Europa, este deținută de omul de afaceri Skuli Mogensen. „Nu numai că operăm zboruri la un preț mai mic decât un bilet de tren de la Londra la Eidnburgh, deschidem o nouă piață pentru cei care până acum nu și-ar fi permis să zboare către Statele Unite”, a declarat Mogensen. “Mă bucur că suntem printre primii și sunt convins că asta va face ca mulți dintre concurenții noștri să își reevalueze prețurile”.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026