O companie a investit 2 milioane de euro pentru a dezvolta o aplicație destinată restaurantelor și clienților acestora. Ce facilități oferă
Compania britanică Bittwatt Financial Investments PLC a investit 2 milioane de euro în dezvoltarea BGourmet, o aplicație prin care utilizatorii pot vedea promoțiile restaurantelor din proximitate, își pot rezerva masa preferată și pot alege varianta prin care se elimină comanda…
Compania britanică Bittwatt Financial Investments PLC a investit 2 milioane de euro în dezvoltarea BGourmet, o aplicație prin care utilizatorii pot vedea promoțiile restaurantelor din proximitate, își pot rezerva masa preferată și pot alege varianta prin care se elimină comanda și plata la chelner.
Aplicația, dezvoltată de o echipă de IT-iști din România, oferă deja acces la peste 200 de restaurante în București, iar investitorii mizează pe cel puțin 100.000 de descărcări în următoarele șase luni. De implementarea în România și de extinderea pe piața europeană a acesteia se ocupă Christian Hagmann, om de afaceri și country manager BGourmet.Prin intermediul aplicației BGourmet utilizatorii pot vedea ce restaurante din apropiere oferă preparatele preferate. Aplicația îți arată toate restaurantele din apropiere care au respectivul preparat, traseul până acolo, în cât timp poți ajunge cu mașina sau pe jos, și cât durează până când poți avea preparatul în farfurie.
De asemenea, utilizatorul poate vedea dacă sunt mese libere la restaurantul unde vrea să servească masa și să o aleagă pe cea preferată. Comanda și plata se pot face direct din aplicație, fără să fie nevoiți să aștepte chelnerul. După plata comenzii, utilizatorul primește bonusuri, pe care le poate folosi la comenzi viitoare.
„Am gândit aplicația BGourmet plecând de la situații cu care m-am confruntat. Pe de o parte este experiența de turist, care ajunge într-un oraș unde nu cunoaște restaurantele, dar vrea să se bucure de cultura culinară a locului. Pe de altă parte, știm cu toții cum sunt momentele stânjenitoare din restaurant, când stai cu mâna ridicată, doar-doar te vede chelnerul și vine să ia comanda sau să aducă nota. BGourmet face toate acestea și îi lasă omului timp pentru experiențe la restaurant, de care să se bucure din plin”, a declarat Christian Hagmann, country manager BGourmet.
De asemenea, BGourmet le oferă o serie de avantaje proprietarilor și managerilor de restaurante. Aceștia își pot lista gratuit meniul și pot trimite zilnic ofertele către toți utilizatorii aplicației, care pot astfel să devină clienți ai restaurantului, eliminând totodată riscul ca un client să plece fără să achite nota prin introducerea plății prin aplicație. În același timp, proprietarii sau managerii de restaurante vor putea gestiona mult mai ușor resursele, știind în timp real gradul de ocupare al meselor și preparatele comandate.
„Pentru un proprietar este foarte simplu să-și dea seama de utilitatea aplicației, pentru că, dintr-o dată, are acces la toți potențialii clienți la care nici nu s-ar fi gândit și totodată își eficientizează foarte mult fluxul în restaurant (chelnerii, ocuparea meselor, necesarul de materie primă ) în funcție de dinamica pe care o au comenzile”, a adăugat Christian Hagmann.
-
Preşedintele României, Nicuşor Dan, despre proiectul Via Transilvanica: „Dacă e să am o opinie despre proiectul ăsta, lucrul mai important este că uneşte oamenii. Noi nu prea ne cunoaştem unii pe alţii şi din cauza asta gândim în clişee unii despre alţii şi despre noi ca societate”Actualitate · 19 septembrie 2026
-
Nicuşor Dan, apel la echilibru: Dacă citim presa, pare că suntem în preajma apocalipseiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Cum ar putea arăta România dacă agenţia de rating S&P decide pe 2 octombrie să arunce ţara în „junk” ? „Dobânzile la care se împrumută statul fac un salt la 8%, cursul creşte cu trei-patru procente” VIDEOActualitate · 19 septembrie 2026