O angajată a fost concediată după ce s-a plâns că nu are bani de mâncare
Talia Jane, un angajat Yelp care lucra la serviciul de relații cu clienții, a publicat o postare numită „Dragă Jeremy” – o scrisoare deschisă adresată CEO-ului Yelp, Jeremy Stoppelman, susținând că unii dintre angajații lui nu se pot întreține din banii de salariu până la următoarea lună, scrie Business Insider.
„Fiecare zi care trece pentru colegii mei este un chin. Au și alte locuri de muncă în afară de acesta și lucrează de acasă. Unul dintre ei a început o campanie de strângere de fonduri, GoFundMe, pentru că nu își poate plăti chiria”, a scris Talia Jane. „Un bărbat care abia fusese angajat nu mai lucrează acolo și nu are unde să locuiască.”
Talia Jane a vrut să rămână sub anonimat și nu și-a dezvăluit numele întreg pentru a nu putea fi identificată. Postarea ei conținea și o imagine sumbră cu San Francisco, locul unde se află Yelp Eat, un restaurant de tip fast-food deschis non-stop, o subsidiară a firmei unde lucra aceasta și era plătită foarte prost în comparație cu viața extrem de costisitoare din San Francisco Bay Area.
După ore de la postare, Talia Jane a scris pe contul ei de Twitter că a fost concediată de la Yelp. Ea a spus că nu a primit niciun avertisment, ci doar un telefon de la departamentul de resurse umane pentru a discuta despre faptul că povestea pe care a spus-o în mod public poate duce spre concediere.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026