NYT: Acordul-cadru cu Iranul este "cel mai bun pariu" al SUA, consideră Obama
Președintele american Barack Obama apără ferm acordul-cadru încheiat săptămâna trecută cu Iranul, prezentând drept "o ocazie unică în viață" acest document care vizează stoparea proliferării nucleare în regiune și asigurându-și criticii că menține toate opțiunile în cazul în care Teheranul trișează.
În acest interviu pentru cotidianul The New York Times (NYT), în care le răspunde celor care îl acuză că a cedat prea mult, Obama reproșează Israelului că a întors spatele americanilor, în fața ostilității iraniene. Șeful statului american sugerează totodată că ar putea accepta o formă de vot în Congres, cu condiția să nu-i blocheze capacitatea de a duce acordul la bun sfârșit.
“Acesta este de departe cel mai bun pariu al nostru în a ne asigura că Iranul nu obține o armă nucleară“, a declarat Obama în interviul acordat editorialistului NYT Thomas L. Friedman și publicat duminică. “Ceea ce vom face noi intrând în acord este să trimitem un mesaj foarte clar iranienilor și întregii regiuni că, dacă cineva se pune Israelul, America va fi acolo”.
În interviu, care a avut loc sâmbătă, Obama a oferit noi detalii despre felul în care inspectori internaționali vor încerca să pătrundă în presupuse instalații nucleare secrete și despre secvența care va conduce la anularea sancțiunilor. Amândouă au reprezentat probleme majore în ultimele zile de negocieri, în Elveția, iar descrierea lui Obama diferă, în puncte-cheie, de interpretările Iranului.
Această diferență sugerează că cele mai dure momente ale negocierilor abia urmează, având în vedere că angajamentele asumate săptămâna trecută urmează să fie trecute într-un document scris, care să fie semnat de către toate părțile până la 30 iunie. Însă Obama pare să câștige spațiu de manevră, în contextul în care republicanii au anunțat că-i vor acorda timp până atunci să vadă cum arată decizia finală, înaintea unei eventuale intervenții.
Potrivit acordului, negociat de șase mari puteri, Iranul a acceptat să-și reducă semnificativ programul nuclear în următorii 10-15 ani și să accepte inspecții internaționale intense. În schimb, comunitatea internațională va ridica sancțiunile economice.
Teoretic acordul împiedică Iranul să poată construi rapid o bombă, însă îi lasă programul nuclear, chiar dacă mult diminuat, provocând atât critici din partea premierului israelian Benjamin Netanyahu și liderilor republicani din Congres, cât și scepticismul unor aliați arabi și multor democrați.
Dacă Iranul se îndreaptă către capabilități nucleare sau nu este una dintre cele mai controversate probleme de politică externă din Occident.
Obama s-a angajat să intensifice susținerea securității israeliene. “Voi considera un eșec al meu, un eșec fundamental al președinției mele dacă, sub privirea mea, ori ca o consecință a ceea ce am făcut, Israelul va deveni mai vulnerabil”, a subliniat el. De asemenea, președintele american a spus că vrea să se folosească de reuniunea pe care a convocat-o la Camp David pentru a “oficia” ajutorul în domeniul securității dedicat aliaților arabi amenințați de Iran.
Denunțând amestecul Congresului, Obama li s-a adresat republicanilor. El respinge proiectul de acordare Congresului a dreptului de a aproba sau respinge acordul. Însă, când a fost întrebat ce părere are despre un vot cu caracter neconstrângător, președintele a părut să-l susțină. Republicanii au respins imediat, la “Fox News Sunday”, ideea unui vot cu caracter neconstrângător.
În baza acordului, Iranul urmează să-și limiteze îmbogățirea uraniului la instalația de la Natanz la un nivel destinat doar uzului civil, să renunțe la aproximativ două treimi din centrifugele instalate, să transforme instalația subterană de îmbogățire a uraniului de la Fordo în centru de cercetare și să modifice reactorul de apă grea de la Arak astfel încât să nu poată să producă plutoniu pentru o bombă atomică.
Însă structura inspecțiilor internaționale este vagă, iar calendarul anulării sancțiunilor la fel.
Obama a precizat că inspecțiile vor putea monitoriza “întregul lanț nuclear” și că o “comisie de aprovizionare” va examina importurile iraniene, pentru a se asigura că echipamentul va fi adecvat unor scopuri nucleare pașnice, ci nu militare. Inspectorii de la Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) “pot merge oriunde”, a subliniat el. Însă administrația a rămas vagă în definirea termenului “oriunde”, iar Iranul a anunțat că nu va fi necesar să permită inspecții în baze militare.
Președintele american a mai spus că sancțiunile urmează să fie anulate numai după ce Iranul își onorează angajamentele. “Încă mai sunt detalii de stabilit”, a spus el, “însă cadrul, cred, îndeamnă Iranul să facă ceea ce este necesar să facă la Fordo, cu centrifugele și așa mai departe. În acel punct, apoi, sancțiunile ONU sunt suspendate”.
Obama a prezentat acordul în domeniul nuclear în termeni mai largi, admițând că este nesigur în legătură cu intențiile liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, cu care a corespondat. “El este destul de dificil de citit”, a spus Obama. Scrisorile ayatollahului sunt, a precizat el, pline de “o mulțime de evocări a ceea ce el percepe drept nedreptăți trecute făcute Iranului”. Însă președintele a subliniat că este grăitor faptul că ayatollahul le-a permis negociatorilor să facă anumite concesii.
“Cine știe? Iranul se poate schimba”, a spus Obama, subliniind că, în caz contrar, Statele Unite își mențin “cea mai mare parte din puterea de foc” pentru orice eventualitate.
-
A murit interlopul Viorel Oarză, găsit împuşcat într-o pădure de lângă IaşiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, după reuniunea ECOFIN: România nu poate alege între consolidare şi creştere. Avem nevoie de amândouă. Trebuie să reducem cheltuielile ineficiente şi să organizăm mai bine marile servicii publice, dar trebuie în acelaşi timp să protejăm investiţiile, infrastructura, apărarea, energia şi conectarea economică a ţăriiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ce spune Iulian Stanciu, investitor, despre dialogul dintre mediul de business şi cel al administraţiei de stat: „Avem nevoie de un dialog între nişte lumi care nu se întâlnesc în fiecare zi. Putem să identificăm probleme, oportunităţi, ne putem gândi împreună la soluţii”Actualitate · 19 septembrie 2026