Nuntă în vremea COVID. Fostul-șef al poliției Bihor a camuflat peste 200 de invitați sub nasul autorităților. UPDATE: Mireasa are COVID-19
La nunta cu peste 350 de invitați de la Bihor, unde socru mare era un fost adjunct al Poliției, mireasa a fost confirmată cu noul coronavirus. În acest caz a fost deschis un dosar penal.
Surse din anchetă au declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că la nunta cu peste 350 de invitați care a avut loc în weekend, mireasa a fost confirmată cu noul coronavirus.
O nuntă la care au participat 356 de persoane a avut loc sâmbătă într-o sală de evenimente din Oradea, mire fiind fiul unui fost adjunct al Poliției Bihor.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a anunțat, marți, că a deschis un dosar în care se fac cercetări pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
Potrivit procurorilor, sâmbătă, între orele 20.30-21.30, un bărbat și-a organizat petrecerea de celebrare a căsătoriei la o sală de evenimente din Oradea.
La petrecere au fost prezenți 356 de invitați, iar procurorii susțin că organizatorul „nu a respectat măsurile privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase”.
-
Grupul german E.ON, prezent și în România, confirmă estimările pentru 2026 și mizează pe un profit net ajustat de 2,7-2,9 miliarde euro, având în plan continuarea investițiilor în infrastructura energetică a EuropeiActualitate · 11 noiembrie 2026
-
Concedieri masive la STB. Sute de angajați au primit preavize. Compania este amenințată de falimentActualitate · 11 noiembrie 2026
-
Alibaba pregătește listarea unui rival chinez pentru Nvidia. Divizia de cipuri T-Head ar putea ajunge la bursa din Hong Kong, în timp ce Beijingul accelerează dezvoltarea propriei industrii de semiconductoriActualitate · 11 noiembrie 2026