Nu e Fahrenheit 451, dar nici nu-i departe
Confruntarea dintre islam si lumea crestina, vazuta prin ochii arabilor (asa cum incerca s-o invie Amin Maalouf in memorabila lui carte despre cruciade) il preocupa si pe hiperactivul Tariq Ali (istoric, producator de televiziune, director editorial, om politic, eseist si romancier), un britanic de origine pakistaneza.
Ambitia lui de a confrunta, de-a lungul secolelor, cele doua
lumi si cele doua credinte, concretizata in proiectul romanesc al
Cvintetului Islamului, isi afla in acest al treilea panou momentul
de varf. Ne aflam la sfarsitul anului 1499, cand arhiepiscopul
Granadei, sfetnic de taina al Reginei Isabela, tocmai a poruncit
distrugerea tuturor cartilor scrise in limba araba.
Acest autodafé pecetluieste sfarsitul glorioasei civilizatii
al-Andalus, care a marcat timp de sapte veacuri peninsula iberica.
Existenta populatiei musulmane pe teritoriul Spaniei este grav
amenintata, iar singurele alegeri posibile raman convertirea sau
exilul.
Tariq Ali, “La umbra rodiului”, Editura Humanitas Fiction,
Bucuresti, 2010
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026