Noul ministru al Transportului vrea schimbarea conducerii CFR
Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, a declarat că va avea luni discuții cu președintele Consiliului de Administrație de la CFR Călători pentru schimbarea managementului companiei, după ce directorul Leon Bărbulescu a spus că dormea când a fost întrebat de locomotivele deraiate sâmbătă.
“Sunt convins că fără ca eu să am vreo ingerință, cei din Consiliu de administrație de la CFR Călători îl vot lăsa pe domnul director să se odihnească în continuare, dar nu pe banii de la CFR Călători și în cursul zilei de mâine o să vreau să am și eu o discuție cu reprezentantul Adunării generale AGA în CFR Călători și cu președintele CA și să vină cu modificarea de urgență în ce înseamnă managementul de la CFR Călători. Nu mi-a venit să cred reacția, dânsul trebuia să vină cu lucruri clarificatoare legate de aceste incidente și nu să fie trezit din somn. Drept urmare eu sunt convins că trebuie să se odihnească, dar nu pe banii de la CFR Călători”, a declarat Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, la Antena 3.
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026