Nouă reclamații din 10 primite de ANCOM vizează relațiile cu furnizorii de servicii de comunicații
Din cele 3.611 reclamații primite de ANCOM în 2018, 87% au vizat serviciile de comunicații electronice, principalele nemulțumiri reclamate vizând aspecte care țin de relația contractuală cu furnizorii de servicii de comunicații electronice, informează autoritatea.
„Conform petițiilor primite, utilizatorii reclamă în mod recurent modul de desfășurare a relației contractuale cu furnizorii. Încetarea contractelor, facturarea serviciilor, nerespectarea prevederilor contractuale și încheierea contractelor la distanță sunt probleme cel mai des întâlnite în derularea contractelor. Pe lângă rezolvarea punctuală a reclamațiilor, continuăm și în acest an activitatea de informare a utilizatorilor finali pentru că ei sunt beneficiarii măsurilor ANCOM, direct sau indirect”, a declarat Sorin Grindeanu, președintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM).
Utilizatorii au semnalat probleme privind încetarea contractelor (17% din reclamațiile referitoare la serviciile de comunicații electronice), facturarea acestor servicii (12%), nerespectarea contractelor de către furnizori (11%) și derularea contractelor la distanță (9%).
Peste 21% dintre petițiile trimise la ANCOM au vizat probleme întâlnite în procesul de portare a numerelor de telefon.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro
-
Grupul german E.ON, prezent și în România, confirmă estimările pentru 2026 și mizează pe un profit net ajustat de 2,7-2,9 miliarde euro, având în plan continuarea investițiilor în infrastructura energetică a EuropeiActualitate · 11 noiembrie 2026
-
Concedieri masive la STB. Sute de angajați au primit preavize. Compania este amenințată de falimentActualitate · 11 noiembrie 2026
-
Alibaba pregătește listarea unui rival chinez pentru Nvidia. Divizia de cipuri T-Head ar putea ajunge la bursa din Hong Kong, în timp ce Beijingul accelerează dezvoltarea propriei industrii de semiconductoriActualitate · 11 noiembrie 2026