Noile surprize ale lui Martin Scorsese
Dupa ce in 2008 a deschis Berlinala cu “Shine a Light”, documentarul sau despre celebrii Rolling Stones, Martin Scorsese devine cel mai consistent aport de “stardom” al festivalului in 2010.
Shutter Island, filmul sau cu Leonardo DiCaprio, Mark Ruffalo si Ben Kingsley, a fost categoric unul dintre cele mai asteptate titluri, desi se afla in afara competitiei, iar conferinta de presa a aratat cat de fizica poate deveni sarcina voluntarilor de la intrarea in sala de conferinte a festivalului: jurnalistii s-au calcat practic in picioare pentru a-i vedea, macar si pentru o secunda, pe regizor si actori.
La a patra colaborare cu Scorsese, DiCaprio pune mana inca o data pe un rol care-i vine manusa si care i-ar putea aduce in 2011 o nominalizare la Oscar (si poate chiar un premiu). Avem de-a face cu Teddy Daniels, un agent federal (un US Marshal, de fapt), care ajunge impreuna cu partenerul sau Chuck (Mark Ruffalo) pe insula Shutter, unde se afla un ospiciu pentru tratarea condamnatilor cu tulburari mentale. Cei doi investigheaza evadarea unei criminale, iar insula Shutter, batalioanele de criminali periculosi, personalul reticent al ospiciului si furtuna care se apropie si care izoleaza complet insula de continent devin fundalul perfect pentru o aventura extrem de intensa si imprevizibila.
Amestec de thriller, film noir, drama si policier, “Shutter Island” pune probleme mari de prezentare, pentru ca este practic imposibil sa spui ceva despre acest film fara sa dezvalui vreuna dintre consistentele surprize pe care Scorsese le scoate din palarie mai ceva ca un prestidigitator. Sa spui ca “nimic nu e ceea ce pare pe/in Shutter Island” (insula si filmul) este cea mai sigura cale pentru a nu-i strica cititorului placerea de a savura la maximum minutioasa calatorie la inceputul anilor ’50, cand practicile din spitalele de psihiatrie, mai ales cand “pacientii” au la activ abominabile crime, nu erau dintre cele mai ortodoxe.
Scorsese pune la cale un adevarat tur de forta, ajutat de un excelent DiCaprio si al sau Teddy Daniels, agentul care trebuie sa descopere misterul din spatele disparitiei unei paciente dintr-un salon cu ferestre cu zabrele si usa ferecata cu cheia. Pe langa misiunea sa ingreunata de migrene, Daniels trebuie sa lupte si cu flashback-uri chinuitoare din cel de-al Doilea Razboi Mondial, cand el si plutonul sau elibereaza lagarul de concentrare de la Dachau, dar si cu amintirea sotiei sale (Michelle Williams), moarta intr-un incendiu cu cativa ani in urma. Nu-i de mirare ca Daniels vede potentiale pericole si potentiali inamici peste tot in jur, de la enigmaticii doctori Cawley (Ben Kingsley) si Naehring (Max von Sydow) la – desigur – pacienti.
-
Preşedintele României, Nicuşor Dan, despre proiectul Via Transilvanica: „Dacă e să am o opinie despre proiectul ăsta, lucrul mai important este că uneşte oamenii. Noi nu prea ne cunoaştem unii pe alţii şi din cauza asta gândim în clişee unii despre alţii şi despre noi ca societate”Actualitate · 19 septembrie 2026
-
Nicuşor Dan, apel la echilibru: Dacă citim presa, pare că suntem în preajma apocalipseiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Cum ar putea arăta România dacă agenţia de rating S&P decide pe 2 octombrie să arunce ţara în „junk” ? „Dobânzile la care se împrumută statul fac un salt la 8%, cursul creşte cu trei-patru procente” VIDEOActualitate · 19 septembrie 2026