Noi percheziții în dosarul deceselor suspecte de la Spitalul Sf. Pantelimon
Percheziții domiciliare joi, la locuințele unor cadre medicale în dosarul deceselor suspecte de la Secția ATI a Spitalului Sf. Pantelimon. Două cadre medicale vor fi audiate.
Operațiunea a fost desfășurată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București și polițiștii de la Serviciul Omoruri, cu sprijinul Serviciului Acțiuni Speciale. Au fost emise mandate de aducere pentru două cadre medicale.
„În dimineața zilei de 05.06.2025, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București și polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri, cu sprijinul Serviciului Acțiuni Speciale, au pus în executare mandate de percheziție domiciliară în mun. București, la locuințele unor cadre medicale. De asemenea, au fost emise mandate de aducere pe numele a 2 cadre medicale, acestea urmând a fi conduse și audiate la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul București. În aceleași împrejurări, la sediul parchetului vor fi audiați doi martori”, informează
Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Cercetările vizează decesele unor pacienți internați în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă din perioada martie 2022 – aprilie 2024.
Dosarul a pornit în aprilie 2024, când directorul de îngrijiri al spitalului a acuzat că 17 pacienți au murit în perioada 4-7 aprilie după ce le-a fost redusă doza de Noradrenalină, un medicament vital pentru bolnavii intubați.
Deși mai multe anchete oficiale – ale Corpului de Control al Ministerului Sănătății, Colegiului Medicilor București și comisia internă a spitalului – au ajuns la concluzia că nu există nereguli, procurorii au continuat investigațiile. În iunie, o asistentă din secția ATI a fost reținută pentru mărturie mincinoasă, sursele judiciare susținând că ar fi asistat la modificarea dozelor de noradrenalină.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026