Noi detalii despre polițistul care a ucis-o pe Raisa pe trecerea de pietoni. Ce au cerut anchetatorii
Polițistul bucureștean care a ucis o fetiță în vârstă de 11 ani, după ce a lovit-o cu mașina de serviciu pe o trecere de pietoni de pe strada Laminorului, ar urma să fie supus unui test poligraf, spun surse judiciare…
Polițistul bucureștean care a ucis o fetiță în vârstă de 11 ani, după ce a lovit-o cu mașina de serviciu pe o trecere de pietoni de pe strada Laminorului, ar urma să fie supus unui test poligraf, spun surse judiciare pentru Gândul.
În plus, potrivit surselor mai sus citate mașina pe care o conducea în momentul accidentului este, în prezent, la Brigada Rutieră. Ulterior, autospeciala va fi dusă pe platformă la RAR și va fi supusă unei expertize.
Totodată, anchetatorii au cerut și audierea Marinei la domiciliu, fetița de 11 ani accidentată de agentul de poliție.
Două fetițe de 11 ani au fost lovite în plin pe o trecere de pietoni de o mașină a Poliției, joi, 13 ianuarie. În urma impactului, una dintre copile a murit, iar cealaltă a fost rănită și transportată la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu.
Momentul în care cele două fetițe au fost călcate de mașina de poliție, pe Bulevardul Laminorului, din Sectorul 1, a fost surprins de o cameră de supraveghere din zonă. Conform imaginilor, Raisa, fetița de 11 ani care a murit în urma impactului, a fost aruncată pe capota mașinii și purtată circa 50 de metri.
-
Hainele ieftine din magazine ascund o realitate pe care puțini o cunosc. Cât costă, de fapt, să produci calitate în România?Comerț · 10 noiembrie 2026
-
De la montaj video la inteligență artificială: pariul unui antreprenor român care vrea să cucerească o piață de miliarde de dolariBusiness Hi-Tech · 10 noiembrie 2026
-
Nina Irimia, Upscale Smart Consulting: Cât costă, de fapt, un grant de 1 milion de euroOpinii · 10 noiembrie 2026