Nicușor Dan: Trăim mai prost decât anul trecut. Dar trăim mult mai bine decât acum 20 de ani
Președintele României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj, la recepția organizată cu ocazia Zilei Naționale în care a a vorbit despre starea actuală a țării punctând atât provocările cu care se confruntă România, dar și progresele realizate.
„Trăim mai prost decât anul trecut. Dar trăim mult mai bine decât acum 20 de ani. Și trăim mai bine decât mulți din oamenii din țări vecine nouă”, a spus, luni, șeful statului.
Dan a recunoscut și provocările cu care se confrunta statul român: „România este o țară coruptă și românii au dreptate când spun că nu văd o voință a statului român de a lupta cu corupția și mai au dreptate când sunt revoltați de faptul că oameni corupți vin și le dau lecții de moralitate la televizor. Totuși suntem mai puțin corupți decât acum 20 de ani”.
Șeful statului a atras atenția și asupra problemelor din educație: „Avem multe zone de excelență în educație. Dar, în ansamblu, sistemul de învățământ este slab spre foarte slab”.
Despre zona medicală, Nicușor Dan a precizat: „Sistemul sanitar este departe, foarte departe de unde ar fi putut să fie cu toți banii pe care noi toți i-am dus încolo. Dar vedem totuși primele corpuri noi de spital care sunt construite prin finanțare din PNRR”.
„Avem o economie privată foarte dinamică și merituoasă care a reușit să dubleze PIB-ul României în 10 ani. Dar avem un deficit comercial foarte mare și nu avem în momentul ăsta o adevărată politică economică. Totuși, autoritățile statului au reușit să păstreze calendarul pentru aderarea la OCDE”, a declarat președintele, privind economia.
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026