Nicușor Dan promulgă legea privind utilizarea camerelor portabile de către poliția locală
Președintele Nicușor Dan a anunțat sâmbătă promulgarea legii care permite polițiștilor locali să utilizeze camere foto-video-audio portabile în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în anumite situații desfășurate în spațiul public. Potrivit șefului statului, noua reglementare stabilește clar cazurile în care aceste…
Președintele Nicușor Dan a anunțat sâmbătă promulgarea legii care permite polițiștilor locali să utilizeze camere foto-video-audio portabile în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în anumite situații desfășurate în spațiul public.
Potrivit șefului statului, noua reglementare stabilește clar cazurile în care aceste sisteme pot fi folosite fără consimțământul persoanelor vizate, precum legitimarea, constatarea contravențiilor, folosirea mijloacelor de imobilizare sau intervențiile pentru protejarea vieții, a bunurilor și a ordinii publice.
„În măsura în care circumstanțele permit, cetățenii vor fi informați că sunt înregistrați, iar autoritățile locale au obligația de a comunica public dotarea polițiștilor locali cu astfel de echipamente”, a transmis Nicușor Dan.
Legea prevede că datele obținute prin aceste înregistrări vor fi stocate pentru o perioadă de maximum șase luni, după care vor fi distruse, cu excepția situațiilor în care constituie probe într-o procedură judiciară, potrivi șefului statului.
Pentru implementarea tehnică a sistemului, administrațiile publice locale vor putea accesa fonduri europene.
Potrivit președintelui, măsura are ca obiectiv creșterea transparenței activității poliției locale și consolidarea siguranței publice, asigurând totodată o protecție sporită atât pentru cetățeni, cât și pentru agenții de ordine.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026