Nicușor Dan: E fals că nu se va mai construi deloc în București
E fals că nu se va mai construi deloc în București, precizează primarul general al Capitalei, Nicușor Dan. E fals și că se opresc construcțiile în derulare sau că se sistează construcțiile deja aprobate.
Pentru a risipi confuziile și a combate diverse dezinformări în contextul deciziei CGMB de suspendare a aplicării PUZ-urilor pentru următoarele 12 luni, Nicușor Dan precizează că e fals că nu se va mai construi deloc în București.
„Se poate construi în continuare, dar pe baza Planului Urbanistic General, un document echilibrat (și care urmează să fie actualizat), ce ține cont atât de nevoia de spațiu verde, cât și de dezvoltarea urbană firească pentru o capitală europeană”, spune primarul.
În al doilea rând, conform acestuia, e fals că se opresc construcțiile în derulare sau că se sistează construcțiile deja aprobate: „Orice proiecte care se află în derulare continuă, inclusiv cele pentru ridicarea de blocuri de locuințe, astfel încât cei care au plătit deja avansuri pentru achiziția de apartamente nu vor pierde banii. Reafirm faptul că hotărârea CGMB de suspendare a celor 5 PUZ-uri de sector operează pentru viitor, adică începând cu data de 1 martie 2021, pentru o durată de 12 luni de zile”.
Suspendarea PUZ-urilor din cinci sectoare ale Capitalei a fost aprobată vineri de Consiliul General al Municipiului București, până în 2022. Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, susținea că este „o victorie a societății civile, care reclamă de ani de zile abuzurile urbanistice”.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026