Nicușor Dan, despre sistemul de termoficare din Capitală: O să urmeze o iarnă foarte grea
Nicușor Dan, primarul general ales al Capitalei, susține că pe bucureșteni îi așteaptă o iarnă grea, în condițiile în care sistemul de termoficare este „mai prost” decât cel de acum 3-4 ani. „Numărul de avarii e mult mai mare”, a…
Nicușor Dan, primarul general ales al Capitalei, susține că pe bucureșteni îi așteaptă o iarnă grea, în condițiile în care sistemul de termoficare este „mai prost” decât cel de acum 3-4 ani. „Numărul de avarii e mult mai mare”, a spus acesta.
Primarul general ales al Capitalei, Nicușor Dan, spune că tot ce va putea face va fi să se asigure că intervențiile la avarii vor fi executate rapid.
„O să urmeze o iarnă foarte grea, în care sistemul nostru este mult mai prost decât sistemul pe care l-am avut acum 3 sau 4 ani, în sensul că numărul de avarii e mult mai mare și fiecare bucureștean a văzut pe propria piele încă din această vară. Și atunci suntem nevoiți, pentru că nu avem timp, de la preluarea mandatului până la începutul iernii avem cam o lună, tot ce putem face e să facem un management de avarie, astfel încât să avem un stoc de materiale cu care să putem interveni, să avem echipe cu care să putem interveni și aici nu sunt suficienți oamenii de la Termoenergetica și va trebui să facem niște contracte în regim de urgență cu companii private care să fie capabile și ele să intervină”, a declarat Nicușor Dan, la RTV.
În opinia lui, din primăvară s-ar putea trece la înlocuirea conductelor vechi din sistemul de termoficare.
„La termoficare trebuie să accesăm acești bani europeni care sunt disponibili pentru București, pentru reabilitarea infrastructurii, pentru schimbarea cu tehnologii moderne a conductelor de pe inelul principal și să începem din primăvara asta să le schimbăm. Avem bani până în 2020. (…) Sunt conducte de 40-50 de ani vechime. Conducta nouă, din 1000 de kilometri cât trebuie să schimbăm, s-a schimat un kilometru în acești 4 ani de mandat”, a mai spus Nicușor Dan.
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026