Versiunea completă
Actualitate

Nicușor Dan a făcut testul COVID-19 și anunță că s-a autoizolat

Primarul ales al Capitalei, Nicușor Dan, anunță că a făcut testul COVID-19 și a decis să se autoizoleze până la aflarea rezultatului, după ce a aflat că este posibil să fi fost expus contactării virusului. „Am făcut testul COVID-19 și…

Gabriel Pecheanu · 5 octombrie 2020 · 1 min de citit

Primarul ales al Capitalei, Nicușor Dan, anunță că a făcut testul COVID-19 și a decis să se autoizoleze până la aflarea rezultatului, după ce a aflat că este posibil să fi fost expus contactării virusului.

„Am făcut testul COVID-19 și am decis să mă autoizolez până la aflarea rezultatului, după ce am aflat astăzi (luni – n.r.) că este posibil să fi fost expus contactării virusului”, anunță pe Facebook Nicușor Dan.

El mai spune că, în afara emisiunilor tv, a purtat permanent mască.

„Militez pentru respectarea tuturor măsurilor de protecție împotriva acestei boli. Nu am niciun fel de simptome specifice bolii. Revin curând – cu vești bune, sper”, conchide Nicușor Dan.

Primarul ales al Capitalei s-a prezentat, luni, la un eveniment public, deși a avut același contact confirmat cu SARS-CoV-2 ca și premierul Ludovic Orban.

Nicușor Dan a spus că a venit la evenimentul public pentru că nu are „obligația legală” de a se izola, dar se va testa voluntar.

Nicușor Dan a fost prezent, luni, la o întâlnire cu vicepremierul Raluca Turcan și cu ministrul Ioan Boloș, la Ministerul Fondurilor Europene. Aici trebuia să fie prezent și premierul Ludovic Orban, care, însă, a suspendat întâlnirile fizice cu alte persoane și a solicitat luni dimineață efectuarea unui test la cerere pentru noul coronavirus. Premierul nu a manifestat simptome specifice infectării cu noul coronavirus.

Ce mai trebuie să citeşti