Nicușor Constantinescu a fost dat în urmărire internațională
Președintele CJ Constanța, Nicușor Constantinescu, a fost dat în urmărire internațională, printr-o hotărâre a Tribunalului București care a dispus, totodată, emiterea unui mandat european de arestare pe numele acestuia.
La 7 iulie, Tribunalul București a emis pe numele lui Constantinescu un mandat european de arestare și a dispus ca acesta să fie dat în urmărire internațională.
În aceeași zi, apărătorul lui Constantinescu a contestat cele două decizii la Curtea de Apel București.
Surse judiciare au precizat vineri, pentru MEDIAFAX, că autoritățile judiciare românești continuă demersurile legale de punere în executare a deciziei instanței românești care a stabilit ca Nicușor Constantinescu să fie arestat preventiv.
Președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, a fost dat în urmărire națională la finalul lunii iunie, după ce Tribunalul București a decis înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Tribunalul București a decis, în 23 iunie, arestarea preventivă a lui Constantinescu, după ce procurorii DNA au cerut înlocuirea controlului judiciar cu această măsură preventivă, pentru că președintele CJ Constanța nu a revenit în țară după ce a fost operat în SUA, decizia nefiind definitivă.
Pe de altă parte, tot Curtea de Apel București a decis joi, 10 iulie, că președintele Consiliului Județean Constanța putea părăsi țara până în 25 iunie. Hotărârea instanței vine deși acesta, în prezent, este în SUA, potrivit unor documente prezentate de avocatul său, iar DNA a obținut, la prima instanță, arestarea sa.
Nicușor Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție în trei dosare penale distincte. Într-unul dintre ele este acuzat că nu a asigurat finanțarea Centrului Militar Zonal Constanța, în altul că nu s-a supus controlului Curții de Conturi, iar în cel de-al treilea pentru că a atribuit nelegal terenuri.
Într-un alt dosar, șeful CJ Constanța este cercetat pentru luare de mită și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, după ce în casa lui au fost găsite, la percheziții, 15 cartușe de 9 milimetri.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026