Negrițoiu, ASF: Situația la Omniasig este sub control. Clienții societății nu vor avea de suferit
Situația la Omniasig este sub control și clienții care dețin polițe emise de societate nu vor avea de suferit și nu vor fi afectați în urma anchetei Parchetului, a declarat joi președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Mișu Negrițoiu.
“Intervenția mea de astăzi are scopul de a asigura publicul și clienții Omniasig că situația este sub control. Ne-am asigurat că niununul dintre posesorii de polițe Omniasig nu vor avea de suferit și nu vor fi afectați. Este vorba de polițele pentru locuințe și numărul acestora este mult mai mic decât cel vehiculat în presă, la fel de mult și cei implicați. ASF a urmărit permanent evoluția Omniaisg, a făcut recomandările necesare și a intervenit când a fost cazul”, a afirmat Negrițoiu.
El a afirmat că Omniasig este o societate bine capitalizată.
“Acționarii au adus peste 100 milioane de euro în ultimii doi ani. Societatea îndeplinește criteriile de prudentialitate legale, stă bine la solvabilitate și lichiditate și are rezerve tehnice suficiente. Ne-am întâlnit cu conducerea Omniasig și cu acționarul și ne-am asigurat că știu ce au de făcut, cooperează în rezolvarea acestui caz și vor lua măsurile necesare pentru ca posesorii de polițe și clienții nu vor avea de suferit”, a arătat președintele ASF.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
De la montaj video la inteligență artificială: pariul unui antreprenor român care vrea să cucerească o piață de miliarde de dolariBusiness Hi-Tech · 10 noiembrie 2026
-
Nina Irimia, Upscale Smart Consulting: Cât costă, de fapt, un grant de 1 milion de euroOpinii · 10 noiembrie 2026
-
Inflația din SUA accelerează peste așteptări în octombrie. Indicele prețurilor de consum a avansat cu 0,4% față de luna precedentă. Fed se pregătește de o nouă majorare a dobânzilorActualitate · 10 noiembrie 2026