Negrescu, despre declarațiile lui Iohannis: Sunt surprins că s-au făcut referiri la mine
Fostul ministru al Afacerilor Europene, Victor Negrescu, a declarat, duminică pe Facebook, că este suprins de faptul că președintele Klaus Iohannis a făcut referire la activitatea sa și la anumite afirmații ale sale care au fost scoase din context.
Reacția lui Negrescu vine după ce Iohannis a fost întrebat, duminică la Bruxelles, dacă are sentimentul că Guvernul Dăncilă este împotriva valorilor europene, așa cum a acuzat fostul ministru delegat pentru Afacerile Europene. Șeful statului a replicat: “Nu vreau să fac acum aprecieri asupra muncii lui Negrescu, dar e mult mai bine acum”.
Astfel, Victor Negrescu a scris, în postare sa, că anumite afirmații pe care le-a făcut au fost scoase din context. Acesta amintește despre o declarație a lui Iohanis din 6 noiembrie, în care șeful statului spunea că este foarte mulțumit de activitatea lui Negrescu în domeniul afacerilor europene.
“Referitor la declarațiile de presă de la Bruxelles ale președintelui Klaus Iohannis. Sunt surprins că s-au făcut referiri la mine, la anumite declarații scoase din context și la activitatea mea. Pentru clarificări, în declarația lui Klaus Iohannis din data de 6 noiembrie (cu trei zile înainte de plecarea din funcție) când încă eram ministru delegat pentru afaceri europene se menționa faptul că era foarte mulțumit de activitatea în domeniul afacerilor europene. Pentru cei care sunt pasionați de scenarii, am declarat deja că nu am avut întâlniri. Ce s-a spus după este irelevant sau are legătură cu jocuri politice din care nu vreau să fac parte”, a declarat Victor Negrescu, într-o postare, duminică pe Facebook.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro
-
Premierul Luca Niculescu, la forumul ASF despre finanțele digitale: Avem nevoie de piețe de capital mai profunde. Companiile, în special IMM-urile, trebuie să aibă acces la surse diverse și predictibile de finanțareActualitate · 12 noiembrie 2026
-
Antibiotice Iași cere acordul acționarilor pentru un plafon de factoring de 250 mil. lei de la Banca Transilvania și pentru numirea unui administrator provizoriu după plecarea lui Ioan NaniActualitate · 12 noiembrie 2026
-
Duelul fabricilor din România, pe piața europeană: Puma de la Craiova a devenit cel mai vândut SUV mic electric și stă înaintea lui Duster în topul total al segmentuluiActualitate · 12 noiembrie 2026