Năsui: Guvernul va mări taxele și impozitele
Criza economică din prezent este o furtună aproape perfectă, declară vicepreședintele USR Claudiu Năsui. Fostul ministru al Economiei crede că Guvernul va mări taxele și impozitele, mergând astfel ”direct în buzunarul românilor”. Claudiu Năsui spune la RFI despre inflație că…
Criza economică din prezent este o furtună aproape perfectă, declară vicepreședintele USR Claudiu Năsui. Fostul ministru al Economiei crede că Guvernul va mări taxele și impozitele, mergând astfel ”direct în buzunarul românilor”.
Claudiu Năsui spune la RFI despre inflație că „este o furtună aproape perfectă. Eu am spus că inflația va ajunge la 15% anul acesta și asta o ziceam în decembrie, când BNR-ul zicea că nu depășim cele două cifre. Iată că și BNR-ul a ajuns la concluzia că până la finalul anului tot cu două cifre o să avem inflația. Practic, ce se întâmplă este că statul român a trăit mult prea mult timp cu cheltuieli mult mai mari decât veniturile și diferența aceea, împreună cu BNR-ul, aici a fost o complicitate foarte mare, a venit din datorie, datorie care apoi a fost și monetizată, deci practic s-a mărit masa monetară, s-a folosit tiparnița, au tipărit bani”.
Unii experți atrag atenția că majorarea unor impozite nu mai poate fi exclusă. Fostul ministru USR al Economiei crede însă că acest lucru mai mult ar dăuna: ”Cred că Guvernul, chiar dacă ne-a mințit până acum că nu o să crească taxele și impozitele, pare că-și dorește musai să facă lucrul acesta, adică vor merge direct în buzunarul românilor, n-o să-i mai taxeze prin inflație (…) și cred că vor apela inclusiv la aceste creșteri de taxe, (lucru) care, atenție, în contextul actual, este o crimă economică (…). Aici, Guvernul are de ales: fie își restrânge cheltuielile, deci nu le mai crește cu 19% față de anul trecut, fie crește taxele, adică fie noi, românii, o să avem mai puțini bani, fie ei își restrâng puțin organigramele, pensiile speciale, agențiile, PNDL-urile și toate astea”.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026