Mulțumim, Trump: de ce Canada ar putea deveni primul „membru asociat” al Uniunii Europene

Canada încearcă să își regândească alianțele într-o perioadă în care relația cu cel mai important partener al său, Statele Unite, a devenit tot mai complicată. Premierul Mark Carney ia în calcul o formă de „membru asociat” al Uniunii Europene, idee susținută deja de Ursula von der Leyen. Pentru o țară aflată geografic în America de Nord, apropierea de UE pare neobișnuită, însă Canada caută noi parteneriate pentru a-și proteja interesele economice și suveranitatea într-un context geopolitic schimbat.

Poate o țară să-și schimbe continentul? Canada pare hotărâtă să încerce. Premierul canadian, Mark Carney, a anunțat intenția de a căuta o formă inedită de asociere la Uniunea Europeană. Nu este doar o idee fantezistă: Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a susținut deja public această posibilitate.

Este o propunere care poate părea atât absurdă, cât și perfect logică, în funcție de perspectiva din care este privită. Din punct de vedere geografic, Canada rămâne ferm ancorată în America de Nord, având o graniță comună cu vecinul său din sud, Statele Unite. În alte privințe importante, însă, Canada are în ultima perioadă tot mai multe lucruri în comun cu țările europene decât cu Statele Unite ale Americii, care au devenit un partener instabil. În decurs de numai un an, America a trecut de la statutul de cel mai important prieten și aliat al Canadei pe scena internațională la cel de cea mai clară amenințare la adresa suveranității canadiene, prezintă un material recent în The Conversation.

Prin aprofundarea relațiilor cu alte democrații europene, Carney speră în mod evident să ofere Canadei un anumit grad de protecție în fața intervențiilor și ostilității continue din partea președintelui american, Donald Trump. Argumentul are o anumită logică.

Puterile de nivel mediu se unesc

De fapt, în multe privințe, propunerea este în concordanță cu abordarea multilaterală a Canadei în politica internațională, adoptată încă din perioada Războiului Rece. Este o tradiție la care Carney a făcut în mod clar referire atunci când a vorbit, în discursul său important de la Davos de la începutul anului, despre necesitatea ca puterile de nivel mediu să își croiască împreună propriul drum.

Canada, atunci ca și acum, nu poate concura cu cele mai mari puteri ale lumii. Însă, colaborând cu alte state care împărtășesc valori și interese similare, poate găsi modalități de a se apăra și de a-și amplifica influența. Diferența este, desigur, că acum SUA nu mai fac parte din rândul acestor aliați, ci reprezintă, în schimb, cea mai mare amenințare pentru Canada.

Această amenințare nu poate fi subestimată. În timp ce observatori precum autorul articolului din The Conversation avertizau asupra pericolului încă de la controversata vizită a lui Justin Trudeau la Mar-a-Lago, după care Trump a făcut glume despre transformarea Canadei în al 51-lea stat american, amploarea și gravitatea problemei au devenit imposibil de ignorat. Cele mai recente negocieri comerciale au făcut acest lucru evident. De la glume jignitoare și hărți controversate, administrația Trump a trecut la solicitări mai concrete de loialitate.

Chiar înainte de a reveni la Casa Albă, Trump inventa probleme legate de traficul de droguri la granița cu Canada pe care Ottawa ar fi trebuit să le rezolve, o nemulțumire la care președintele american continuă să revină.

Negocierile comerciale recente au inclus cereri care, potrivit autorului, echivalau cu o cedare a suveranității canadiene. Printre acestea s-ar fi numărat dreptul de veto asupra partenerilor comerciali internaționali ai Canadei, menținerea unei dependențe puternice de SUA pentru achizițiile de echipamente de apărare și asigurarea securității și, în mod surprinzător, chiar încercări de a interveni în politica oficială de bilingvism a Canadei.

Canada caută ajutor în altă parte

În tot acest timp, Canada a asistat la intensificarea, de către persoane apropiate lui Trump, a ideii independenței provinciei Alberta și a separatismului acesteia, în timp ce ambasadorul SUA a avut, potrivit criticilor, o atitudine extrem de disprețuitoare față de canadieni. Mai grav, Canada a primit foarte puțin sprijin chiar și din partea americanilor care îi sunt simpatizanți.

Mesajul este clar: americanii au fost intimidați de o administrație care nu manifestă respect față de Canada sau canadieni. Dacă Canada vrea să-și apere suveranitatea, trebuie să caute sprijin în altă parte. Nicio țară nu este mai vulnerabilă decât una fără aliați.

Premierul Mark Carney a anunțat intenția de a explora o formă de asociere cu Uniunea Europeană, iar Ursula von der Leyen a susținut deja public ideea. Foto: HEPTA

De aici pornește ideea unei Canade mai apropiate de Europa. Uniunea Europeană este cel mai important bloc de democrații și una dintre cele mai puternice forțe economice din lume. Atunci când statele europene reușesc să coopereze politic – lucru care nu este întotdeauna garantat – ele pot deveni o forță capabilă să rivalizeze cu celelalte mari puteri ale lumii.

Canada are, de asemenea, legături istorice puternice cu Europa. Nu este vorba doar despre conexiunile culturale și moștenirea comună pentru mulți, deși nu pentru toți, dintre canadieni și europeni, ci și despre cooperarea diplomatică și în domeniul apărării în numeroase organizații internaționale. Printre acestea se numără NATO, Organizația Națiunilor Unite, G7, Organizația Internațională a Francofoniei și multe altele.

Ca democrații care se confruntă cu vulnerabilități comune în fața unor regimuri autoritare tot mai agresive, Canada și statele membre ale UE au un interes comun în a se proteja reciproc și în a colabora pentru apărarea valorilor și instituțiilor democratice.

Riscuri și dezavantaje

Există însă numeroase întrebări fără răspuns cu privire la Canada care vrea să devină membru asociat al UE și există, de asemenea, riscuri reale. Aderarea la Uniunea Europeană nu este lipsită de dezavantaje, după cum Brexitul a demonstrat. Marea Britanie a votat pentru ieșirea din Uniunea Europeană și, deși decizia a fost problematică din punct de vedere economic, ea nu a fost lipsită de argumente logice în favoarea sa.

Aderarea la UE rămâne controversată deoarece presupune punerea în comun a suveranității: statele renunță la o parte din controlul unilateral în schimbul unor beneficii comune. Acesta nu este un aspect minor. Pierderea controlului asupra procesului decizional este, într-o anumită măsură, tocmai ceea ce Canada contestă în negocierile comerciale cu SUA.

Este mult prea devreme pentru a ști ce ar presupune exact statutul de membru asociat, însă Carney va trebui să se asigure că sunt luate măsuri pentru ca populiștii canadieni să nu găsească la Bruxelles o nouă țintă.

Armonizarea politicilor cu aliații europeni ar putea deveni, de asemenea, o barieră suplimentară în calea comerțului cu SUA. Deși Canada nu se mai poate baza pe o relație de încredere cu vecinul său din sud, cele două țări vor rămâne profund interconectate, iar SUA vor rămâne probabil principalul partener comercial al Canadei, nu doar datorită geografiei, ci și deceniilor de investiții și politici comune. Oricât de mult are nevoie Canada de prieteni, este important ca țara să procedeze într-un mod care să nu distrugă relația cu SUA.

Comerțul cu Asia

În cele din urmă, Canada trebuie să fie atentă să nu piardă din vedere faptul că milioane de canadieni își au originile în regiuni aflate mult dincolo de Europa. Zona Pacificului rămâne cea mai importantă sursă de comerț a Canadei în afara SUA, iar democrațiile din regiune se află, în multe privințe, într-o situație mai apropiată de cea a Canadei decât de cea a statelor membre ale UE.

Japonia, Coreea de Sud, Australia și Taiwanul sunt, asemenea Canadei, prinse între influența SUA și cea a Chinei și trebuie să găsească o modalitate de a naviga între cele două puteri.

Prin urmare, în căutarea unor aliați, Canada nu își poate permite să fie prea îngustă în viziune sau prea orientată spre trecut. Europa reprezintă trecutul Canadei, însă zona Pacificului va avea un rol important în viitorul său.

Un lucru este însă clar: premierul Canadei înțelege că lumea s-a schimbat și că vechea normalitate nu se va întoarce. Canada se află într-o luptă pentru propria existență și acționează în consecință. 

Traducere și adaptare: Oana Ioniță