Versiunea completă
Actualitate

Motorola sărbătorește 90 de ani de la înființare

În urmă cu 90 de ani, pe 25 septembrie 1928, la Chicago, frații Paul și Joseph Galvin au înființat compania care a precedat Motorola, Galvin Manufacturing Corporation, cu un singur produs și cinci angajați.

Andra Stroe · 25 septembrie 2018 · 1 min de citit

Primul produs al companiei a fost conceput în 1928 și urmărea prelungirea autonomiei bateriei.

Prin nenumăratele inovații realizate de-a lungul istoriei companiei se numără primul radio FM cu două căi din lume, lansat în 1943, care a permis comunicarea între Pământ și Lună cu ocazia primei aselenizări, modelul RAZR V3, care a schimbat designul telefonului mobil și l-a poziționat pentru prima dată ca accesoriu de modă sau tehnologia moto mod, care permite telefonului să devină instantaneu un boombox, o imprimantă foto instant, un gamepad sau o cameră 360°.

Timp de 90 de ani, de la telefoane auto la telefoane inteligente, compania a urmărit obiectivul de a depăși barierele în domeniul inovației și de a face tehnologia ușor accesibilă unui număr cât mai mare de utilizatori.

Motorola Mobility LLC a fost achiziționată de Lenovo Group Holdings în anul 2015. Motorola Mobility este o subsidiară deținută integral de Lenovo și este responsabilă cu conceperea și producerea tuturor dispozitivelor mobile din marca Moto și Motorola.

Ce mai trebuie să citeşti