Motociclistul spaniol Carles Falcon a murit în urma accidentului din Raliul Dakar
Motociclistul spaniol Carles Falcon, care a fost grav rănit în urma unui accident în timpul celei de-a doua etape a Raliului Dakar, a murit, a anunțat luni echipa sa TwinTrail. Pilotul, în vârstă de 45 de ani, se afla în…
Motociclistul spaniol Carles Falcon, care a fost grav rănit în urma unui accident în timpul celei de-a doua etape a Raliului Dakar, a murit, a anunțat luni echipa sa TwinTrail. Pilotul, în vârstă de 45 de ani, se afla în comă indusă după accidentul de duminică, 7 ianuarie.
În vârstă de 45 de ani, Falcon, care participa la al doilea său Dakar, a suferit o căzătură puternică la kilometrul 448 al etapei a 2-a. Falcon a căzut în cap și a fost resuscitat de o echipă medicală trimisă la locul accidentului, înainte de a fi transportat pe calea aerului la spitalul Al-Duwadimi.
Intrat în comă indusă, el a fost apoi transferat la un spital din Riad pentru o intervenție chirurgicală de urgență, înainte de a fi repatriat câteva zile mai târziu în Spania. Echipa sa anunțase în noaptea incidentului că Falcon suferea de edem cerebral și o fractură de vertebră C2.
“Carles a decedat”, a precizat echipa sa într-un comunicat.
„Medicii au confirmat că leziunile neurologice provocate de stop cardio-respirator în momentul accidentului sunt ireversibile. Carles era o persoană zâmbitoare, mereu activă, care iubea cu pasiune ceea ce făcea, mai ales pe motocicletă. A plecat dintre noi făcând ceea ce era visul lui, să participe la Dakar. “
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Un președinte sărac. Președintele Nicușor Dan, executat silit de Primăria Predeal pentru neplata impozitelor localeActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Încep schimbările de top management la Flanco, retailer elecroIT cumpărat de grecii de la PPC? A doua mutare în nici o lunăActualitate · 9 noiembrie 2026