Motivul pentru care FMI nu exclude o nouă criză financiară
Excesele lumii financiare au reapărut în ciuda angajamentelor de renunțare la comportamentele care au dus la criză și a unor reglementări noi, fapt ce poate conduce la o nouă criză financiară, avertizează Le Monde..
În urmă cu zece ani, în iulie 2007, prima undă de șoc, a creditelor subprime, se făcea simțită pe piețe, iar aceasta nu a întârziat să se propage în întreaga lume.
Acum, un deceniu mai târziu, după planurile de urgență, de salvare a băncilor și după recesiuni, lucrurile stau în sfârșit mai bine. Creșterea zonei euro este pozitivă de 16 trimestre, iar în acest an, aceasta este așteptată să se apropie de 2%.
Și totuși, mulți europeni, și în special francezi, nu au sentimentul că criza s-ar fi încheiat, scrie Le Monde. Și totul din cauza șomajului încă ridicat, în special în rândul tinerilor. Dar și din cauza sentimentului că, din 2008, ascensorul social nu mai funcționează, sau funcționează mai prost.
De-abia întoarsă pagina unei crize, că germenii uneia viitoare deja mijesc. Astfel, deriva creditelor subprime din 2007 a fost favorizată de politica dobânzilor scăzute introdusă anterior de banca centrală americană pentru a lupta împotriva exploziei bulei internetului, în 2001.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026