Moșteanu: Este imoral ca cineva să iasă la pensie și a doua zi să se angajeze din nou la stat
Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării Naționale, a declarat marți că este nevoie de o soluție legislativă care să împiedice situațiile în care angajați pensionați se reîntorc imediat în instituțiile statului, considerând practica „absolut imorală”.
Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a afirmat într-un interviu la Euronews că statul trebuie să găsească o soluție pentru a corecta fenomenul prin care persoane care ies la pensie revin imediat pe posturi plătite tot din bani publici.
„Dacă un cetățean spune că vrea la pensie pentru că nu mai poate munci, este incorect ca a doua zi să se angajeze în aceeași instituție sau în altă parte la stat. Este absolut imoral”, a subliniat Moșteanu.
El a explicat că problema a fost discutată în ședința de guvern de luni, deși nu se regăsește în pachetul legislativ actual. „Chiar dacă nu se rezolvă acum, trebuie găsită o soluție constituțională, care să respecte atât dreptul la pensie, cât și dreptul la muncă, dar și principiul de justiție socială”, a spus ministrul.
Moșteanu a adăugat că astfel de schimbări pot genera dezechilibre pe termen scurt, însă în timp piața muncii se va regla: „Pe termen mediu și lung este un lucru bun să aduci justețe în mecanismele statului. Dacă oamenii vor ști că nu se pot întoarce imediat, unii vor rămâne mai mult la muncă.”
-
Inflația din SUA accelerează peste așteptări în octombrie. Indicele prețurilor de consum a avansat cu 0,4% față de luna precedentă. Fed se pregătește de o nouă majorare a dobânzilorActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Poate pierde Nvidia omul care a transformat-o într-un gigant de trilioane de dolari? Acțiunile companiei scad cu peste 7% în două zile în urma scandalului în care este implicat CEO-ul Jensen HuangActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Suma de 4,5 mld. euro împrumutată de România prin eurobonduri externe a ajuns în vistieria statului. Nazare, ministrul Finanțelor: A doua emisiune de euroobligațiuni a României pe piețele internaționale din 2026 s-a bucurat de un interes mare din partea investitorilor și a reconfirmat încrederea de care se bucură RomâniaActualitate · 10 noiembrie 2026