Moody's: Ratingul României depinde de prioritățile noii puteri
Rezultatele din următoarele luni ale viitorului guvern vor servi drept indicii privind prioritățile noii puteri și capacității sale de a le implementa, acestea fiind principalele chestiuni de urmărit din perspectiva calificativului de țară, potrivit agenției de rating Moody's.
Totodată, angajamentul liderilor USL referitor la menținerea politicilor prescrise în acordul cu FMI, UE și Banca Mondială ar putea fi dificil de respectat din două puncte de vedere, unul economic și celălalt politic, consideră analistul Moody’s Atsi Sheth într-o serie de remarci remise agenției MEDIAFAX.
“Primul dintre aceste obstacole este situația de încetinire a creșterii economice, consolidarea fiscală fiind complicată de încetinirea veniturilor guvernului, în timp ce tăierile de cheltuieli sunt dificil de administrat. Apoi, procesul politic din România poate fi de multe ori litigios, astfel că chiar și cu majoritate parlamentară coaliția de guvernare s-ar putea confrunta cu opoziție în implementarea planurilor sale”, notează Sheth.
În același timp, cursul de schimb valutar va fi influențat în următoarea perioadă de o serie de factori interni și externi, de natură economică și politică
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026