Moody’s: Băncile europene pot rezista Grexit-ului, dar cele periferice rămân vulnerabile la riscuri
Băncile europene sunt mai bine poziționate să reziste unei ieșiri a Greciei din zona euro decât erau în perioada de vârf a crizei datoriilor, dar instituțiile financiare din statele periferice uniunii monetare rămân vulnerabile în eventualitatea unui Grexit, potrivit agenției de rating Moody’s.
“Îmbunătățirea situației financiare a băncilor din zona euro și stabilizarea economică a regiunii fac instituțiile de credit mai rezistente la șocurile externe decât în perioada de apogeu a crizei din regiune”, consideră Sean Marion, director general pentru sectorul bancar în cadrul Moody’s.
În plus, riscul deficitului de lichidități din piață, sau de contagiune, este mai scăzut decât acum trei ani, încrederea investitorilor fiind susținută de revenirea treptată a creșterii economice și de instrumentele puse la dispoziție de băncile centrale în cazul în care accesul la finanțare pe piețe ar fi întrerupt.
Moody’s avertizează totuși că băncile din statele periferice, respectiv Cipru, Irlanda, Italia, Portugalia și Spania, rămân încă vulnerabile la posibila ieșire a Greciei din uniunea monetară.
“Băncile de pe piețele periferice și-au consolidat situația financiară în ultimii ani. Dar problemele moștenite din criza precedentă le afectează încă abilitatea de a reveni complet la putere financiară, fiind totodată mai expuse la restricționarea accesului pe piața și la un cost mai ridicat al finanțării, în eventualitatea unor șocuri externe, având în vedere flexibilitatea limitată a balanței contabile”, a adăugat Marion.
Premierul grec Alexis Tsirpas a prezentat duminică, în cursul unor discuții telefonice cu cancelarul german Angela Merkel și cu președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, un set de propuneri “pentru un acord reciproc avantajos”, care să permită reluarea finanțării statului elen aflat în pericol să intre în incapacitate de plată.
Noul set de propuneri a fost prezentat cu o zi înainte de desfășurarea, la Bruxelles, a unui summit extraordinar pe tema crizei din Grecia.
În lipsa uni acord cu creditorii săi, Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană (BCE) și FMI, referitor la reformele necesare economiei, Grecia nu poate primi restul de 7,2 miliarde de euro din programul de 240 de miliarde de dolari care se încheie pe 30 iunie. Statul elen trebuie să plătească FMI datorii de circa 1,5 miliarde de euro scadente în iunie.
-
UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a contractat 42 de proiecte de cercetare de aproape 200 mil. lei în primele zece luni din 2026. Cercetările vizează inclusiv Alzheimer, bolile cardiovasculare și infecțiile rezistente la tratamentActualitate · 12 noiembrie 2026
-
Caroli intră pe piața produselor bogate în proteine cu două sortimente de șuncă feliată. Ambele au 20 de grame de proteină la 100 de grameActualitate · 12 noiembrie 2026
-
Începe cutremurul pe burse? Acțiunile Nvidia au pierdut 10% din capitalizare după demisia neașteptată a lui Jensen Huang, CEO-ul care a cofondat compania în urmă cu 33 de aniActualitate · 12 noiembrie 2026