Moody's a redus ratingul Belgiei cu două trepte
Agenția de evaluare financiară Moody's a redus vineri ratingul Belgiei cu două trepte, la "Aa3". Moody's a invocat deteriorarea condițiilor de finanțare pentru statele din zona euro, riscurile pentru creșterea economiei belgiene și cosul bugetar pe care l-ar putea avea salvarea unor bănci, printre care și Dexia.
“Fragilitatea piețelor datoriei publice este din ce în ce mai acuzată și are șanse mici să înceteze înr-un viitor apropiat. Aceasta înseamnă un potențial crescut de tensiuni privind finanțarea țărilor din zona euro cu o datorie publică și a nevoilor de refinanțare ca a Belgiei”, a precizat agenția într-un comunicat. “Al doilea motiv al deciziei Moody’s este mărirea considerabilă a riscurilor pe termen mediu pentru creșterea economică, dincolo de orice ajustare ciclică normală, în mica economie belgiană, foarte deschisă”, a continuat agenția.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026