MODELUL COSTULUI MIC

Produsele si serviciile low-cost au in comun nu numai pretul mai mic decat al produselor din aceeasi categorie de pe piata (produsele ieftine fiind de multe ori doar produse cu pret redus sau la pret promotional), ci un model de business care genereaza costuri avantajoase.

Ideea de model de business low-cost s-a dezvoltat din modelul promovat de companiile aeriene „no frills“, care si-au facut public inca de la inceputuri (in anii ’90) conceptul pe care se bazeaza – mai mult pentru a elimina temerile consumatorului ca un bilet de avion ieftin ar insemna un zbor mai putin sigur sau lipsa in totalitate a serviciilor la bord.

Aviatia low-cost a avut la baza cateva elemente esentiale:

• operarea unei flote formate din acelasi tip de avion (pentru reducerea la minim a costurilor de service si mentenanta)
• operarea pe aeroporturi secundare (pentru a plati taxe cat mai mici de aeroport)
• vanzarea biletelor pe Internet (pentru a nu plati chirii pentru birouri de vanzare sau personal). Pe de alta parte, pentru a echilibra veniturile, companiile aeriene low-cost practica preturi destul de ridicate pentru servicii suplimentare: numar suplimentar de kilograme la bagaj, gustarile de la bord sau preferinta clientului de a avea biletul in format clasic.

Prima companie aeriana low-cost a fost Pacific Southwest Airlines (1949), iar primul succes european in domeniu a fost Ryanair, care a si ramas cea mai mare companie europeana de profil, cu un profit in 2006 egal cu jumatate din cel al Air France-KLM.