Mircea Lucescu, rănit într-un accident rutier în Capitală
Mircea Lucescu a fost rănit, vineri, într-un accident rutier petrecut în Capitală, el fiind dus la Spitalul Universitar de Urgență București pentru investigații. Coordonatorul SMURD București, Bogdan Oprița, a declarat că în mașina în care se afla Lucescu se mai afla o persoană de aproximativ 40 de ani.
Potrivit lui Oprița, Lucescu a suferit o contuzie toracică și este conștient. Cealaltă persoană nu are leziuni aparente, fiind de asemenea conștientă, a adăugat coordonatorul SMURD.
Mircea Lucescu a fost dus la Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB), el având contuzie toracică și urmând să fie supus și altor investigații medicale care se impun în astfel de situații, a declarat pentru MEDIAFAX managerul unității sanitare, prof.dr. Cătălin Cârstoiu.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026