Ministrul Mediului a anunțat finanțarea de care va beneficia programul „Rabla pentru electrocasnice”
Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a anunțat, marți, că în această săptămână va semna finanțarea programului „Rabla pentru electrocasnice”, în valoare de 20 de milioane de lei. Programul presupune acordarea unui voucher pentru un obiect electrocasnic dus la casat.
„Săptămâna aceasta voi semna finanțarea de 20 de milioane de lei pentru acest program. Ne vom întâlni cu producătorii de electronice și electrocasnice, iar ulterior vom anunța toate ecobonusurile pe care le vom acorda prin acest program. Programul Rabla pentru electrocasnice nu va fi numai pentru persoanele fizice, ci și pentru instituțiile publice”, a declarat, marți, ministrul Grațiela Gavrilescu, în cadrul unei conferințe de presă.
Gavrilescu a mai spus că nu a fost stabilită valoarea unui voucher ce se va acorda prin acest program.
De asemenea, ministrul a anunțat că instituția pe care o conduce are în vedere implementarea unui sistem de stații de reîncărcare a mașinilor electrice, program cu o finanțare de 20 de milioane de euro, precum și lansarea unui program privind echiparea locuințelor cu sisteme de celule fotovoltaice.
-
Ursula von der Leyen: România se află în prima linie a securității europeneActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Nou tratament experimental pentru atacul de cord. Cum ar putea fi „retrezite” celulele deteriorateActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Acțiunile Nvidia au scăzut cu peste 7,5% în primele minute de tranzacționare de luni pe Wall Street, ștergând peste 300 de miliarde de dolari din capitalizarea bursieră a gigantului americanActualitate · 9 noiembrie 2026